(foto) „O istorie foarte simplă” sau „Oscar și Tanti Roz”. Teatrul Național „Eugen Ionesco” te invită la două spectacole în această săptămână

IMG_5088

Săptămâna aceasta se anunță una promițătoare din partea Teatrului Național „Eugen Ionesco”, unde veți avea prilejul să participați la două spectacole, primul fiind „O istorie foarte simplă”, iar al doilea – „Oscar și Tanti Roz”. Primul se va desfășura vineri, la data de 19 octombrie, iar al doilea va putea fi vizionat în ziua de 20 octombrie, ambele începând la ora 18.30.

# Despre o istorie foarte simplă

Piesa „O istorie foarte simplă” este un spectacol despre relația părinți-copii, iubire interzisă și oameni care au încetat să mai viseze. De ce e simplă istoria? Pentru că se iubesc doi tineri: ea – singura fiică a unui cuplu înstărit, el – orfan de mamă și cu un tată alcoolic.
Dragostea le este, evident, interzisă – un soi de Romeo și Julieta contemporan. Istoria este, într-adevăr, foarte simplă, doar că mai apoi se complică, atunci când părinții află despre relația lor și despre… viitorul nepot.

IMG_5088

# Personaje și actori

Stăpânul – Laurențiu Vutcărău;
Stăpâna – Iulia Bordeianu;
Lia, fiica lor – Doina Arvat;
Vecinul – Dumitru Mamei;
Mihai, fiul vecinului – Maxim Chiriac;
Calul Surioara – Ala Menșicov/Maria Anton;
Vaca Florica – Natalia Prodan;
Scroafa – Galina Lazarenco;
Cățelul Tărcuș – Radu Canțîr;
Cocoșul – Anatoli Guzic.

IMG_4968

# Despre Oscar

Oscar, un băiat de 10 ani, bolnav de leucemie își petrece în spital ultimele 12 zile din viața sa. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul ştie că va muri. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca şi cum ar fi zece ani şi-l învaţă să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puţin singur. Întregul spectacol este un vârtej de emoții amestecate: revoltă și resemnare în același timp, regret, iubire, speranță, durere, furie și înțelegere. Toate acestea se manifestă de multe ori asupra persoanelor din jurul lui Oscar, însă adevăratul destinatar este, de fapt, destinul.

Scenografie şi costume: Tatiana POPESCU
Director de Producţie: Boris GOLEA

IMG_0647 (1)

# Personaje și actori

Tanti Roz – Ala Menșicov;
Oscar – Silviu Boinceanu;
Tatăl lui Oscar – Laurenţiu Vutcărău;
Doctorul Duserdolff – Andrei Sochircă/Anatol Guzic;
Mama lui Oscar – Galina Lazarenco;
Peggy Blue – Valeria Garțan;
Mama lui Peggy Blue – Iuliana Vornicescu/ Iulia Bordeianu;
Tatăl lui Peggy Blue – Stanislav Cotrobai.
Rezidenți: Natalia Prodan, Dumitru Mamei, Radu Canțîr, Maxim Chiriac, Doina Arvat, Maria Anton.

IMG_0595 (2)

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook a teatrului.
Biletele pot fi procurate de pe iTicket.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Iulia Vrabie
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente