Kenyanul Eliud Kipchoge (34 de ani) a reuşit o performanță senzațională. A izbutit să alerge maratonul sub două ore, o performanţă neatinsă de nimeni înaintea lui! Acest record nu va fi însă recunoscut de către asociațiile sportive, din cauza faptului că nu a fost o competiție oficială.
Campionul olimpic de maraton și deținătorul recordului mondial a fost cronometrat pe distanţa de 42,195 kilometri cu timpul de o oră, 59 de minute, 40 de secunde şi două zecimi! Tentativa de stabilire a unui timp istoric a avut loc la Viena, în Parcul Prater, pe un traseu de 9,6 kilometri, pe care atletul a trebuit să-l parcurgă de 4,4 ori, în faţa câtorva mii de spectatori.
Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism nu va recunoaşte acest record din cauza faptului că atletul kenyan a fost sprijinit şi pentru că nu l-a stabilit într-o cursă obişnuită.
Campionul olimpic Eliud Kipchoge deţine recordul mondial recunoscut oficial, de două ore, un minut şi 39 de secunde, pe care l-a stabilit în septembrie 2018 la maratonul de la Berlin.