Participă la proiectul-concurs „Copiii respectă bunele maniere” 2019. Care este regulamentul de participare

copii

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău în colaborare cu Centrul de dezvoltare personală „ABeZe” organizează, în perioada 21 octombrie-21 noiembrie 2019, proiectul-concurs „Copiii respectă bunele maniere”. Astfel, în patru licee din capitală se vor desfășura activități ce presupun familiarizarea copiilor din clasele a II-a, a III-a și a IV-a cu necesitatea respectării anumitor reguli de comportament pentru copiii.

Elevii din clasele primare vor pregăti câte un spectacol în baza unei teme ce presupune respectarea regulilor de bune maniere, care aduce publicului un mesaj deștept, cu o morală, iar un juriu îi va aprecia după anumite criterii bine stabilite.
Respectarea Codului bunelor maniere este o carte de vizită a personalității fiecăruia dintre noi. Este bine ca tinerii să însușească aceste cunoștințe și deprinderi cât mai devreme, încă din copilărie. Într-o societate care se vrea modernă și prosperă trebuie să se pună un deosebit accent pe educație, iar comportamentul fiecăruia dintre noi determină mediul în care trăim.

Prin demararea acestei campanii, inițiatorii doresc ca fiecare copil să deprindă regulile de comportament manierat, să fie mai atenți cu cei din jur, în mod special cu semenii lor. Mai mult, își doresc o societate mai manierată, mai atentă la comportamentul și la maniera de a comunica, pentru că doar așa pot fi formate niște personalități notorii.
Invităm instituțiile ce-și doresc să participe să ne contacteze la tel. (022) 022 235275, Secția Informare și relații cu comunitatea a DGETS.

# Regulamentul

Noțiuni generale:
Concursul este organizat de secția Informare și relații cu comunitatea sub egida Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău în colaborare cu Centrul de dezvoltare personală ABeZe pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie anul curent. Concursul este destinat elevilor din clasele primare din instituțiile de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău.
Obiectivele concursului:
# Informarea cu privire la regulile de bune maniere;
# Promovarea respectării regulilor de bune maniere.

Modul de organizare a concursului:
La concurs pot participa elevii claselor primare, care își fac studiile în instituțiile de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău.

Condiții de participare:
Elevii participanți vor selecta o temă propusă, prezentând mesajul sub formă de spectacol, cu o durată de maxim 20 de minute.
Temele propuse sunt:
# Reguli de bune maniere la școală (comportamentul manierat cu semenii, profesorii în timpul orelor, la pauză);
# Reguli de bune maniere pe stradă (aruncarea gunoiului, trecerea neregulamentară, strigăte, înjurături, fumatul, trecerea pe trotuar a mai multor copii în același rând, în transport etc.);
# Punctualitatea și respectarea cuvântului;
# Reguli de bune maniere la zi de naștere (oferirea cadoului, la masă, prezentarea, folosirea formulelor de politețe etc.);
# Ce înseamnă să fii un copil responsabil? (drepturile și obligațiile, în stilul bunelor maniere, pe care e bine să le respecte un copil atât acasă cât și în societate).

Criterii de apreciere:
Membrii juriului vor aprecia:
# Respectarea temei;
# Creativitate;
# Ingeniozitate;
# Joc actoricesc;
# Argumentarea importanței bunelor maniere;
# Morala.

Dispoziții finale:
În cadrul concursului, toți participanții vor primi câte o diplomă de participare și o carte „Bunele maniere”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente