(foto) Peste 70 de mii de oameni au sărbătorit Majoratul Zilei Naționale a Vinului. Cum s-au distrat oaspeții

Ziua_VINULUI_13

Peste 70 de mii de oameni au sărbătorit majoratul Zilei Naționale a Vinului (ZNV) în Piața Marii Adunări Naționale în primul weekend din octombrie. Ajunsă la cea de-a 18-a ediție, Ziua Națională a Vinului a întrunit un număr record de 68 de vinificatori reuniți sub brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Alături de Oficiul Național al Viei și Vinului, organizator al celei mai mari sărbători dedicate vinului din Europa de Est, aproximativ 1 600 de oameni au muncit pentru ca sărbătoarea să se desfășoare.

ZNV-2019 – majorat, sărbătorit prin consum de vin corect și moderat

Au celebrat cea de-a 18-a ediție a celei mai importante sărbători pentru industria vitivinicolă și vinificatorii care au reușit să vândă peste 80 de mii de sticle de produse vinicole și să umple peste 45 000 de ori paharele deținătorilor de Carnet al Degustatorului. Pentru a oferi oaspeților o experiență ghidată în Piața Marii Adunări Naționale, 42 de ghizi au organizat tururi pe la standurilor vinăriilor din PMAN, însoțind peste 400 de turiști.

Ziua_VINULUI_2

Ziua_VINULUI_4

Iar la „Școala Vinului”, 450 de vizitatori au aflat mai multe despre zonele IGP și terroir-ul care stă la baza produsului mândriei naționale, datorită master class-urilor organizate de experții Oficiului Național al Viei și Vinului și sommelieri. Pentru a promova consumul corect și moderat de vin, tot aici au fost distribuite 1 500 de etiloteste de unică folosință.

Ziua_VINULUI_7

Ziua_VINULUI_8

Ziua_VINULUI_20

Ziua_VINULUI_26

Ziua_VINULUI_27

Ziua_VINULUI_28

Ziua_VINULUI_34

Ziua_VINULUI_35

ZNV-2019 – încă un pas spre statutul de sărbătoare „eco-friendly”

Conceptul de sustenabilitate, încadrat în eveniment deja de câţiva ani, a fost extins, astfel ediția aniversară a Zilei Naţionale a Vinului a înregistrat următoarele rezultate:

# Majorarea cu 200 % a cantității de deșeuri triate (comparativ cu ediția din 2018) – 18 tone. În rezultat, peste cinci tone de plastic, carton și sticlă vor fi reciclate;
# Reducerea cu 50 % a energiei electrice consumate pentru activitățile de pe scenă (comparativ cu ediția din 2018) – 70 KW;
# Reducerea cu 25 % a cantității de deșeuri evacuate (comparativ cu ediția din 2018) – 59 de tone;
# Aproape 1 000 de vizitatori au optat pentru transportul ecologic în detrimentul automobilelor.

Ziua_VINULUI_39

Ziua_VINULUI_51

ZNV-2019 – 9 000 de vizitatori a optat pentru un tur vinicol

Ziua Națională a Vinului contribuie nu doar la promovarea Vinului Moldovei ca produs de calitate, dar și a potențialului turistic al țării, reușind de fiecare dată să atragă în vinăriile din țară un număr tot mai mare de turiști. În acest an, vinăriile din țară și-au deschis ușile pentru circa 9 000 de vizitatori care au achiziționat peste 13 mii de sticle de vin la preț de producător și au degustat alte 900 de sticle. Vinăriile le-au oferit un răsfăț gastronomic și un program cultural pe măsură, iar oaspeții s-au convins că Moldova este o destinație oenoturistică care merită a fi vizitată.

Ziua_VINULUI_56

Ziua_VINULUI_63

ZNV-2019 – atracția nr. 1 pentru turiștii și jurnaliștii din străinătate

Pentru că este unica sărbătoare națională dedicată vinului în lume, Ziua Națională a Vinului, celebrată în Moldova, atrage anual mii de turiști. Ediția din 2019 nu a fost o excepție – majoratul festivalului a convins mulți oaspeți de peste hotare să viziteze țara noastră anume în această toamnă. Doar la Aeroportul Internațional Chișinău, în zilele care au precedat sărbătoarea, 4 000 de străini coborâți din avioane au primit în dar sticluțe cu vin, în semn de „Bun Venit!”, alături de o cartelă prepay gratuită, cu minute incluse. În premieră, în acest an, fiecare turist care a ajuns în țară, în ajunul Zilei Naționale a Vinului, a primit un mesaj SMS prin care a fost invitat să participe la sărbătoare.

Dornici să descopere și să redescopere produsul mândriei naționale au fost și 83 de jurnaliști care reprezintă mass-media din 14 state: Belgia, Franța, Austria, Finlanda, SUA, România, Ucraina, Rusia, China, Cehia, Italia, Polonia, Coreea, Japonia. Toți vor reveni acasă și vor povesti băștinașilor, la un pahar de vorbă, pe paginile ziarelor sau blogurilor, despre calitatea Vinului Moldovei, despre tradițiile frumoase ale poporului moldovenesc și despre mândria cu care, an de an, le etalăm.

Ziua_VINULUI_65

Ziua_VINULUI_68

Ziua_VINULUI_69

Ziua_VINULUI_70

ZNV-2019 – un prilej pentru a remarca succesele obținute în sectorul vitivinicol

Ziua Națională a Vinului este cea mai importantă sărbătoare pentru industria vitivinicolă – o ramură strategică a economiei Republicii Moldova. Peste 200 000 de moldoveni muncesc cu dedicație la crearea produsului mândriei naționale, peste 29 000 de întreprinderi activează în domeniul vitivinicol și al oenoturismului, iar sectorul vitivinicol reprezintă aproape 1/5 din valoarea creată de industria agroalimentară. Iată de ce, Ziua Națională a Vinului este sărbătoarea care pune în valoare nu doar Vinul Moldovei, dar și munca celor implicați în producerea, comercializarea și popularizarea acestuia.

Ziua_VINULUI_74

Ziua_VINULUI_75

Ziua_VINULUI_76

Marele Premiu în domeniul vitivinicol pentru 2019 a devenit compania „Bostavan”.

Titlul „Viticultorul anului” – Victor Efros, compania „Migdal-P”.

Titlul „Cel mai iscusit oenolog al anului” – Victor Chira, vinăria „Suvorov-Vin”.

Medalia de recunoștință „Vinul Moldovei. O Legendă Vie” – „Vinuri de Comrat”.

Medalia de recunoștință „Vinul Moldovei. O Legendă Vie” – profesor universitar Grigore Musteață.

Cea mai bună vinărie din Regiunea IGP „Codru” – „Doina Vin”.

Cea mai bună vinărie din Regiunea IGP „Valul lui Traian” – „Kazayak-Vin”.

Cea mai bună vinărie din Regiunea IGP „Ștefan Vodă” – „Purcari”.

Trei medalii de recunoștință „Vinul Moldovei. O Legendă Vie” pentru Top-3 importatori:

Dong Jialin – China;

Marcel Grajdieru – România;

Witold Franczak – Polonia.

Ziua_VINULUI_94

Ziua_VINULUI_95

Cea de-a 18-a ediție a Zilei Naționale a Vinului a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Primăria Municipiului Chișinău, Asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin”, cu suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, al partenerului general „Moldova Agroindbank” și al Mastercard – cardul de plată al evenimentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente