Agenția universitară a Francofoniei (AUF), în parteneriat cu Instructional Design, Orange și Universitatea Tehnică a Moldovei, organizează două ateliere în beneficiul studenților și profesorilor universităților din țară. Atelierele vor avea loc la Chișinău în zilele de 10 și 11 octombrie 2019.

Atelierul pentru studenți va avea loc pe parcursul zilei de astăzi, 10 octombrie, și va avea ca și subiect „Design Thinking”. Peste 40 de studenți de la patru universități din țară vor învăța cum să utilizeze principiile și instrumentele metodologiei „Design Thinking” în abordarea și soluționarea diferitelor probleme. Studenții vor descoperi fazele esențiale ale acestei metodologii: Descoperă, Interpretează, Concepe, Experimentează, Integrează.

Atelierul pentru profesori va avea loc în data de 11 octombrie având ca și subiect „Predă preCum învață oamenii”. Aproximativ 35 de profesori de la opt universități din țară vor afla elementele esențiale ale metodologiei bazate pe neuroștiința învățării, concepută de Olimpia Mesa, autoarea cărții „Cum Invață Oamenii”.

Ambele ateliere vor fi animate de către Olimpia Mesa, expert și consultant în learning design bazat pe funcționarea creierului. Este președintele companiei „Intructional Design Inc.”, o companie care se află în spatele a sute de programe de succes, educaționale sau dezvoltate în cadrul corporațiilor, programe online sau față în față, livrate în limbi diferite.

Prin intermediul acestor ateliere, organizatorii și partenerii își doresc sensibilizarea studenților și profesorilor la abordarea diferită a proceselor de predare și învățare pentru a spori eficiența lor.