(video) „Timp de patru luni din MAI au plecat circa 800 de profesioniști.” Alexandru Jizdan despre situația dificilă din poliție

img

Fracțiunea Partidului Democrat este îngrijorată de situația criminogenă și de numărul mare de accidente rutiere care au avut loc în ultima perioadă pe traseele naționale. Fostul ministru de Interne, Alexandru Jizdan, spune că actuala guvernare nu face nimic pentru a soluționa această problemă, ba mai mult, circa 800 de angajați au fost eliminați din sistem pe motive politice, lucru care îngreunează activitatea instituției.

„Asistăm în ultimele 10 zile la mai multe accidente rutiere în lanț, care sunt soldate cu zeci de oameni răniți și morți. Oamenii sunt îngrijorați de ceea ce se întâmplă. Aceste mesaje au fost transmise actualei guvernări, iar aceștia le-au catalogat drept declarații politice. Am văzut câteva tentative ale prim-ministrei Maia Sandu de a convoca o ședință dedicată acestui subiect care avea menirea să rezolve această problemă. Cu părere de rău, asistăm mai des și mai des la accidente rutiere cu implicarea transportului public. Problema mare este că aceste ședințe sunt organizate de dragul ședinței. Nu asistăm la vreo schimbare. Când au venit la guvernare, pentru a se răzbuna, au alungat din MAI mulți oameni care aveau experiență de zeci de ani. Doar în patru luni din sistem au plecat circa 800 de oameni. Avem un vid enorm al profesioniștilor în sistem. Pe când eu eram ministru, astfel de situații erau repede soluționate. Din sistem au plecat oameni instruiți, inclusiv de experți internaționali. Rog actuala guvernare să readucă specialiștii din domeniu”, a declarat ex-ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente