În Moldova, toamnele nu sunt doar bogate în roadă, ci mai sunt și pline de surprize, iar în luna lui Brumărel avem parte de o mulțime de evenimente interactive, care să ne contureze o bună dispoziție. În acest context, echipa #diez a selectat mai multe evenimente interesante, prin intermediul cărora puteți învăța lucruri noi, vă puteți relaxa și, desigur, vă puteți petrece timpul frumos.

# Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția V1

„Evenimentul va fi deschis cu proiecţia celui mai nou film al regizorului Corneliu Porumboiu, extrem de aşteptatul „La Gomera” (2019), care a avut premiera mondială în competiţia „Festivalului de la Cannes” şi care este propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2020. În rolul principal este celebrul actor Vlad Ivanov, care interpretează un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia”, spun inițiatorii.
Evenimentul va avea loc între 10 și 13 octombrie, începând cu ora 19.00 și finalizând cu ora 22.00. Locația evenimentului este pe strada Mihail Kogălniceanu, nr. 44, oficiul 13.

Pentru mai multe informații dați click AICI.

# Rockit Conference 2019
rock it

Ești pasionat de creații și de noile tehnologii? Atunci participă la Rockit Conference 2019, la data de 11 octombrie, între orele 9.00 și 19.00. Rockit este punctul de întâlnire pentru creatorii locali și regionali, pentru startup-uri, investitori și experți în domenii de ultimă generație. Astfel, 12 speakeri, două paneluri și multe surprize te așteaptă anul acesta la Rockit Conference.
Evenimentul va avea loc la Tekwill, pe strada Studenților 9/11.

Mai multe informații aflați dând click AICI.

# Degustare cu producătorul Château Purcari
purcari

„Sunteți invitați în localul «Sala de Degustare Wine.MD» la o seară plină de vinuri distincte, unde veți putea degusta noul vin «Malbec de Purcari» și multe alte vinuri roșii, printre care: Rară Neagră de Purcari, Cabernet de Purcari și Vinohora în Roșu.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 octombrie, ora 18.00, la adresa strada Șciusev 62”, spun inițiatorii evenimentului.

Pentru mai multe informații accesați linkul.

# Toamna Cartofilor

tm cartofilor 4

Dacă vrei să guști cartofi pregătiți în fel și chip, să cumperi legume și fructe de sezon și să te bucuri de o duminică la poalele codrilor, atunci ești așteptat la Toamna Cartofilor. Evenimentul, deja la cea de-a doua ediție, va avea loc pe 13 octombrie, între orele 13.00 și 18.00, în satul Râșcova din raionul Criuleni.

La Toamna Cartofilor vei putea alege dintre 20 de soiuri de cartofi, atât locale cât și din alte țări, o parte din ele crescute ecologic la Râșcova de cooperativa „Cartoful Râșcovean”. Pe lângă varietatea de cartofi, mesele te vor întâmpina cu multe alte fructe și legume de sezon, bucate tradiționale și obiecte de artizanat.

Pentru mai multe detalii, accesați linkul.

# Susține Echipa Țării. Meciul Moldova – Albania

fotbal 5

„Pe 14 octombrie, de ziua orașului Chișinău, la ora 21.45, sunteți așteptați pe stadionul Zimbru pentru a susține Echipa Țării în meciul de acasă cu naționala Albaniei. Meciul se desfășoară în cadrul preliminariilor pentru Euro 2020.
Echipează-te cu multă dispoziție și energie și vino în tribune împreună cu prietenii, familia și colegii”, îndeamnă organizatorii evenimentului.

Pentru mai multe informații dați click AICI.

# Lecție publică: De ce să plantăm copaci?
6

„La lecția publică veți vorbi despre toate beneficiile plantării de copaci, atât la nivel internațional, cât și la nivel local. Totodată, veți spulbera toate miturile care există în privința plantării unui arbore, veți primi explicații privind regulile de bază ale plantării și veți trece în revistă proiectele care se ocupă, în mod activ, de împădurirea Moldovei.
Lecția este cu intrare liberă și face parte din cadrul acțiunilor și evenimentelor dedicate mediului înconjurător, parte a săptămânii Revoltă pentru Mediu 2.0”, spun organizatorii.
Evenimentul va avea loc la data de 16 octombrie în cadrul localului Tucano Coffee Brasil și se va desfășura între orele 18.00 și 21.00.

Pentru mai multe informații accesați linkul.

# Remote Chișinău
remote ch

Remote Chișinău Chișinău este un spectacol-promenade/spectacol-călătorie/spectacol-experiență, în care 50 de oameni își dau întâlnire la cimitirul Catolic, își pun căștile pe cap și, ghidați de vocea sintetică a lui Siri, așa cum o știu de pe GPS, încep să exploreze teritorii necunoscute și să observe lucruri noi în orașul pe care-l cunosc. Spectacolul începe într-un loc și se termină cu totul în altă parte.

De altfel, organizatorii vă recomandă ca pe durata spectacolului să purtați încălțăminte comodă pentru plimbare, să aveți cu voi apă, o pălărie care să vă protejeze de soare și un act de identitate.

Evenimentul se va desfășura în zilele de 19 și 26 octombrie, începând cu ora 17.00 pe strada Valea Trandafirilor, nr. 11, Cimitirul Catolic.

Mai multe informații despre eveniment aflați de AICI.

# Seminar Inteligența Emoțională
8

„Vei avea oportunitatea să ai o întâlnire personală cu unul dintre vorbitori în cadrul căreia vei fi ajutat să întocmești un plan de dezvoltare personală. Marți, 22 octombrie, evenimentul se va desfășura la Universitatea Pedagogică de Stat «Ion Creangă» din Chișinău, în sala «Clasa Viitorului» de la ora 13.00 până la ora 15.00. Miercuri, 23 octombrie, seminarul se va desfășura la oficiul Mișcării Studențești Cru, Chișinău, str. Drumul Schinoasei 6, de la ora 17.00 până la ora 19.00”, spun organizatorii evenimentului.

Mai multe detalii aflați de AICI.

# Reducem riscurile: Instrucțiuni de supraviețuire în jungla urbană
bebt

„Viața unei persoane moderne este plină de stres. O mulțime de sarcini la locul de muncă, probleme financiare, obligații familiale, probleme de sănătate, un mediu ambiant nociv – tot felul de dificultăți ce ne înconjoară practic la fiecare pas. Situația se agravează datorită urbanizării agresive care are impact negativ asupra vieții noastre și în rezultat duce la limitarea efortului fizic, la o alimentație de tip fast-food, exces de alcool și țigări. La un moment dat, organismul nu mai poate răspunde adecvat la toți factorii nocivi.

Portalul BeBetter te invită la conferința «Reducem riscurile: Instrucțiuni de supraviețuire în jungla urbană» unde invitații din Ucraina, Alexander Koliada și Olga Maslova, vor da răspuns la o mulțime de întrebări legate de «supraviețuirea sănătoasă» în mediul urban, adevărurile și miturile despre un mod sănătos de viață”, spun inițiatorii evenimentului.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 11.00, în cadrul hotelului Jolly Alon. Pentru mai multe informații, dați click AICI.

# Hell Run by Naturalis
hell run

„Hell Run by Naturalis este prima cursă nocturnă din țară, la care se pot alătura atât copiii, cât și maturii, singura condiție pe care trebuie s-o respecte este «echipamentul» – cu cât mai haios și mai «înspăimântător», cu atât mai bine! Traseul de 4,2 kilometri, un mini-maraton, se diferențiază de cel al competițiilor obișnuite, deoarece este «bântuit» de creaturi «înfricoșătoare», al căror scop este acela de a distra și speria, în același timp, toți participanții! Dispoziția bună este asigurată, iar pe lângă asta, de-a lungul traseului, fiecare alergător va fi răsplătit cu dulciuri și cadouri din partea partenerilor”, promit organizatorii.

Evenimentul se va desfășura pe 26 octombrie 2019, începând cu ora 18.00 în Grădina Botanică.

Pentru mai multe detalii accesați linkul.