(foto) Tinerii de la ASEM au făcut schimb de experiență cu studenții din Finlanda și au promovat brandurile autohtone în țara nordică

IMG_20190923_101001

Sâmbătă, un grup de studenți de la Academia de Studii Economice a Moldovei au pornit într-o nouă aventură. După mii de kilometri parcurși, tinerii au ajuns în Finlanda, acolo unde au avut posibilitatea să promoveze cultura autohtonă, dar și să participe la un schimb de experiență cu studenții de la JAMK (Finland University of Applied Sciences).

Împreună cu studenții din Finlanda, tinerii au participat la o sesiune de bun venit, în cadrul căreia a fost dat startul unui concurs. Prin urmare, pe parcursul a trei zile, cei mai activi studenți vor avea posibilitatea să-și demonstreze capacitățile și să câștige o nouă călătorie care va fi acoperită de organizatori.

IMG_20190923_142605_2

Studenții s-au împărțit în două echipe și au prezentat brandurile autohtone. Tinerii de la ASEM au promovat cultura alimentară din țara noastră, iar studenții finlandezi le-au făcut cunoștință participanților cu aplicațiile și companiile pe care le-au dezvoltat. O curiozitate pentru tineri a fost faptul că popularul joc „Angry Birds” este, de fapt, originar din Finlanda, iar ideea a fost pornită de către studenți originari din țara nordică.

IMG-3142

În urma acestor prezentări, echipele au fost apreciate cu puncte, în funcție de modul în care le-a reușit prezentarea. Anume aceste puncte îi vor ajuta să obțină încă o călătorie.

Seara de astăzi va culmina cu o masă pregătită în stil tradițional moldovenesc, care va fi preparată din produse aduse din Moldova. Astfel, tinerii din Finlanda vor fi familiarizați cu bucatele noastre naționale.

Reamintim că, pe 21 septembrie, un grup de 11 studenți de la Academia de Studii Economice a Moldovei a pornit într-o nouă aventură. Timp de zece zile, aceștia vor străbate mii de kilometri pentru a contribui la crearea relațiilor moldo-finlandeze. Punctul de pornire a fost Chișinău, iar punctul final este orașul Jyväskylä din Finlanda.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente