CNA a reținut 11 persoane din domeniul transportului auto. Aceștia sunt bănuiți de corupție și trafic de influență

20764788

Unsprezece persoane, printre care inspectori ai Agenţiei Naţionale Transport Auto şi reprezentanţii unor companii specializate în transportul de pasageri, au fost reţinute, în această după-amiază, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Potrivit materialelor cauzei, reţinuţii sunt bănuiţi de corupere pasivă şi activă, dar şi de trafic de influenţă.

De asemenea, în privința unei alte persoane a fost emis mandat de reţinere şi se întreprind acţiuni privind localizarea acesteia.

Faptele celor vizaţi au fost documentate câteva luni de ofiţerii CNA, timp în care au fost constatate fapte de corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă. Acţiunile pretins ilegale ale inspectorilor ANTA se desfăşurau atât în timpul stopării autovehiculelor pentru verificările de rutină, dar şi în timpul controalelor planificate la agenţii economici. Pentru a nu le aplica sancţiuni pentru neregulile depistate, inspectorii pretindeau şi acceptau recompense care variau între 1 000 şi 9 000 de lei.

Pentru a fortifica materialul probator, astăzi, mai multe grupuri de ofiţeri şi procurori anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliile, birourile şi în automobilele bănuiţilor. Ulterior, aceştia au fost escortaţi la sediul CNA pentru audieri pe marginea faptelor imputate. În prezent, 12 persoane sunt reţinute pentru 72 de ore, fiind suspectate de comiterea coruperii pasive, active şi traficului de influenţă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente