Duminică vă așteaptă o zi liniștită de campanie electorală, când unii se lansează, totuși echipa #diez v-a ales o serie de evenimente care vă vor face să uitați de politică.

# Bostaniada 2019

_RBU7629

Prieteni și dragi oaspeți ai festivalului etno gastronomic Bostaniada. În 2019, sunteți așteptați și pe 22 septembrie la Bostaniada, aceeași locație, lacul Bălăbănești, Criuleni.

Anul acesta, natura din preajma lacului Bălăbănești a devenit și mai frumoasă, iar amenajarea zonelor agroalimentare, pentru meșteșugari și expoziții, pentru copii și scena, vă va face să vă simțiți comod și să vă puteți relaxa. Detalii în eveniment.

# Moldova Fashion Days

Toamna se numără bobocii, dar și colecțiile noi ale designerilor autohtoni! În perioada 21-22 septembrie, la cel mai mare showroom Jaguar Land Rover din Europa, va avea loc ediția a XVI – Moldova Fashion Days.

Grație, stil, originalitate, combinație de texturi și culori, toate transpuse în ținutele spectaculoase ale peste 30 de designeri reuniți sub brandul Din Inimă.
Ediția din toamnă Moldova Fashion Days aduce în atenția publicului larg tendințele sezonului toamnă-iarnă 2019. Detalii aici.

# Lecții de Zbor pentru Boboci

Ești student în primul an în Chișinău? Vino cu noi să descoperi cele mai interesante locuri de vizitat într-o aventură alături de AMiCUS Chișinău! Ora 9.00 lângă statuia lui Ștefan cel Mare. Detalii în eveniment.

# Târgul Meșterilor Populari

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, în luna octombrie, împlinește 130 de ani de la fondare, fiind cea mai veche instituție muzeală din Republica Moldova. Cu acest prilej, Muzeul organizează mai multe evenimente cu genericul 130 de ani de istorie și cultură națională, menite să promoveze instituția muzeală, precum și patrimoniul etnografic și natural de excepție din țara noastră.

Unul din aceste evenimente importante este Târgul Meșterilor Populari din 22 septembrie la care vor participa cei mai valoroși meșteri din țară, având scopul de a promova cultura și valorile naționale, în special arta populară care este un element important al patrimoniului național.

În cadrul evenimentului, vizitatorii vor putea să admire expozițiile de piese tradiționale și artizanat, confecționate cu mult talent și dragoste de către meșterii populari, să achiziționeze piesele îndrăgite, să achiziționeze produse autohtone eco și să se bucure de un program artistic și concursuri pregătite de angajații muzeului. Evenimentul începe la ora 10.00. Detalii aici.

# Filmul „Siberia din oase” la Patria Loteanu

71119908_2524148051205397_8129285034378002432_n

Filmul va fi proiectat în perioada 19-25 septembrie, ora 18.00 la cinematograful Patria Loteanu, sala 2.

„Siberia din oase” este o producție OWH Studio, cu suportul Centrul Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova, în asociere cu Moldova-Film și Paradox Film. Detalii pe #diez.