Alexandru Slusari a dat numele beneficiarilor Furtului Miliardului, potrivit unui document primit astăzi de la compania Kroll. Prin urmare, membrii Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare au ieșit într-un briefing de presă, unde au zis următoarele.

„Astăzi, la ora 13.30, am primit de la Kroll o listă care conține niște nume, însă ea nu se numește «Lista beneficiarilor». Toți membrii Comisiei au semnat declarația de confidențialitate și noi suntem obligați să nu încălcăm două lucruri: să nu publicăm aceste documente și să nu pronunțăm aceste nume. Discutând cu membrii Comisiei, am decis că prima condiție o vom îndeplini, iar ce ține de pronunțarea numelor persoanelor, noi unanim am decis să ne asumăm acest risc și am decis să le facem publice. În Raportul Kroll figurează Vlad Plahotniuc. El este principalul beneficiar al Furtului Miliardului, potrivit acestui document. Al doilea este gruparea lui Vlad Filat. Sunt prezenți și Ilan Șor, Ilona Șor, Marina Tauber, Reghina Apostolova, Iurie Fotescu și alții. În documente sunt prezentate toate sumele și tranzacțiile persoanelor și companiilor afiliate lor”, a declarat Slusari.