Activistul civic Victor Chironda a fost înregistrat de către CECEM în calitate de candidat la funcția de primar al capitalei. Acesta ar fi al șaselea pe lista de candidați.

„De astăzi ne pregătim pentru campania electorală. Noi venim la Primărie să transformăm Chișinăul într-un oraș care oferă oamenilor oportunități, confort și siguranță!”, a spus Chironda.

Până în prezent la funcția de primar au fost înregistrate alte cinci persoane.

Este vorba de Ion Ceban, candidat din partea PSRM, activistul Andrei Donică, fostul membru al CSM, Teodor Cârnaț, Valerii Climenko și Valeriu Munteanu.

Totodată, în regim de așteptare sunt Vitalie Marinuță, Ion Diacov și Ruslan Codreanu. Astăzi au mai depus actele și Dumitru Țîra din partea PPEM.