Vrei să mergi într-un proiect Erasmus+ și ai multe întrebări? Participă la o sesiune Q&A pentru studenții din Chișinău

international students flags
Foto: studentworldonline.com

Participarea în proiectele Erasmus+ a devenit foarte populară printre studenți în ultima perioadă. Studierea pe parcursul unui semestru peste hotarele țării și stabilirea relațiilor cu studenți din toate colțurile lumii motivează mai mulți tineri să aibă rezultate bune, pentru a putea fi eligibili în cadrul programului. Oficiul Național Erasmus+ în Moldova organizează joi, 19 septembrie 2019, ora 14.15, „Erasmus+ Q&A”, evenimentul de lansare a campaniei de informare, ediția 2019.

Primul eveniment din seria „Erasmus+ Q&A” va fi organizat la Academia de Studii Economice din Chișinău (Bloc F, str. G. Bănulescu-Bodoni, nr. 59). Formatul acestui eveniment presupune o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru studenții din Chișinău, interesați de bursele oferite de Programul Erasmus+.

Pe durata „Erasmus+ Q&A”, echipa Oficiului Erasmus+ va oferi răspunsuri la întrebările participanților despre bursele oferite, perioade de aplicare, conținutul dosarului de aplicare, nivelul de cunoștințe a limbii engleze și altor limbi străine pe care trebuie să le dețină aplicanții, stabilirea programului de studii în universitatea gazdă, recunoașterea creditelor studenților la întoarcerea în universitatea de acasă ș.a.

Departamentele de relații internaționale din cadrul universităților din capitală vor fi invitate pentru a prezenta ofertele de mobilitate disponibile în anul academic curent.

„Erasmus+ Q&A” va fi organizat, de asemenea, pentru studenții de la universitățile din Bălți, Cahul și Comrat. Sesiuni similare de informare vor fi organizate pentru stafful academic din Chișinău și regiuni.

Pentru detalii privind sesiunile de informare ulterioare, recomandăm să urmăriți site-ul erasmusplus.md și paginile de Facebook și Instagram.

Pentru a participa la eveniment înregistrați-vă aici.

###

Campania anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Moldova, are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și staffului academic din Republica Moldova, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență pentru studenți și cadre didactice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente