„S-a produs dezoligarhizarea, filtrul funcționează și Șor e la pușcărie.” Renato Usatîi despre 100 de zile de activitate a Guvernului

usatii

Într-o formă ironică, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a „felicitat” actuala guvernare cu aniversarea de 100 de zile a activității sale. Toate promisiunile electorale par a fi îndeplinite, însă odată ce se trezește din somn, Usatîi realizează că nimic bun nu s-a produs în aceste trei luni de guvernare ACUM-PSRM.

„Deoligarhizarea țării s-a produs, filtrul de integritate a fost eficient, iar în funcțiile principale din stat au ajuns oameni profesioniști și deloc politici sau corupți. Șor stă în penitenciarul 13. Corabia cu Plahotniuc în lanțuri a trecut de Giurgiulești și urcă pe Bâc la deal. Operațiunea a fost posibilă doar datorită competențelor extraordinare ale noului ministru de interne. Între timp, și ministrul de Harvard al Economiei și-a demonstrat abilitățile și a reușit să readucă în proprietatea statului Aeroportul și Air Moldova. Energia electrică s-a ieftinit datorită destructurării schemelor frauduloase la import. Vom plăti și impozite mai mici pentru că Guvernul a apărat în fața FMI-ului exclusiv interesele cetățenilor. Și, cel mai important, câte 20 de milioane de dolari din miliardul furat sunt readuși zilnic în țară.
Și… m-am trezit din somn”, scrie Usatîi.

Acesta mai adaugă: „În primele 100 de zile de guvernare a noii puteri eu am văzut doar o gloată dezorganizată, incompetentă, care și-a dat seama că la guvernare nu-i chiar atât de ușor ca în opoziție. O gloată deloc unită, împărțită în două, sau chiar în trei.”

„În primele trei luni de când suntem guvernați de o triadă parașutată la putere, aceștia s-au ocupat numai de partajarea funcțiilor, au creat o comisie impotentă pentru investigarea furtului miliardului, o alta, la fel de ineficientă, pentru stabilirea circumstanțelor expulzării cetățenilor turci din Moldova. Noii lideri au avut câteva ieșiri în afara țării, fiind neteziți pe creștet de tutorii lor din străinătate. Toate acțiunile noii guvernări de până acum au purtat, în mare parte, pecetea PR și a generării de subiecte pentru presă. Urechile guvernării nu au avut capacitatea de a auzi problemele oamenilor, iar vocabularul acesteia a fost unul străin cetățenilor.
Situația devine paradoxală. Am scăpat de un regim și creăm altul. Din toată această gloată cocoțată la guvernare câștigă doar cel mai experimentat în înșelătorii. Iar câștigurile nu le împarte cu cetățenii, ci cu gașca lui, care își face cu coatele mai mult loc la treuca puterii și crește un nou regim după modelul lui Plahotniuc”, a conchis politicianul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente