„Erdogan – întoarce-ne profesorii înapoi”. La meciul Moldova-Turcia a fost afișat un banner în limba turcă

a
Foto: Dumitru Alaiba

Un banner pe care scria în turcă „Tayyip, întoarce-ne profesorii înapoi” a fost afișat pe tribunele stadionului Zimbru, în timpul meciului Moldova-Turcia. Bannerul a fost pus marți seara de către membrii comunității OccupyGuguță.

Bannerul a fost demontat, de către persoanele din securitatea și paza stadionului, în cinci minute după ce a fost pus.

Cu o reacție la cele întâmplate a venit și deputatul Dumitru Alaiba. Acesta susține gestul și menționează că libertatea trebuie apărată chiar și atunci, când ea, aparent, nu este în pericol.

„Peste doar câteva minute oamenii au fost bruscați (așa-zisa securitate și «paza particulară»), bannerul li s-a smuls din mână, în cele mai bune tradiții ale unei dictaturi. Eu cred că unii oameni încă nu au acceptat ideea că trăim într-o țară liberă cu oameni, drepturile și libertatea cărora trebuiesc respectate.

Mesajul bannerului poate să placă sau nu. Regulamente pot fi diferite. Problema este în modul de a acționa, în atitudine și în respect față de dreptul oamenilor de a se exprima liber într-o țară liberă. Iar respectul se manifestă nu față de ideea care îți place și o agreezi, ci din contra – față de ideea care îți displace și îți este incomodă”, este stipulat într-o postare pe Facebook. Dumitru Alaiba

Amintim că pe 6 septembrie s-a împlinit un an de la expulzarea celor șapte profesori turci. Cele șapte persoane erau angajați ai Liceului Orizont; dintre aceștia, cinci au fost solicitanți de azil. Cel de-al șaptelea angajat a fost reținut la Bălți.

Vedeți aici lista completă a cetățenilor turci expulzați din Moldova:

# Riza Dogan, directorul filialei din Durleşti a Liceului Orizont, solicitant de azil politic;

# Hasan Karacaoglu, director adjunct general, solicitant de azil politic;

# Yasin Ozdil, responsabil de relații cu publicul la aceeași școală, solicitant de azil politic;

# Mujdat Celebi, director financiar, solicitant de azil politic;

# Feridon Tufekci, director al filialei din Ceadâr-Lunga, solicitant de azil politic;

# Huseyin Bayraktar, profesor de matematică, documentat cu permis de ședere în scop de lucru;

# Sertif Ayri, profesor de limba turcă, documentat cu permis de ședere în scop de muncă.

Astăzi se împlinește un an de la expulzarea celor 7 profesori turci. Mesajul Liceului Teoretic Orizont

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente