YouTube a colectat ilegal informații personale de la minori. Compania este obligată să achite amendă în sumă de 170 de milioane de dolari

A Child watching Youtube videos on a laptop computer

YouTube trebuie să plătească uriașa sumă de 170 de milioane de dolari, deoarece este acuzat că a colectat date de la minori fără acordul părinților acestora. Platforma video online a fost acuzată de colectarea datelor personale sub forma unor „identificatori persistenți”, cunoscuți sub numele de cookie-uri, utilizați pentru identificarea utilizatorilor pe Internet.

YouTube a colectat datele de la utilizatori ai canalelor pentru copii cu vârsta de sub 13 ani fără a-i notifica în prealabil pe părinţii acestora şi fără a obţine consimţământul lor, încălcând astfel legea privind protecţia online a vieţii private a copiilor (COPPA).

„YouTube şi-a promovat popularitatea în rândul copiilor în faţa potenţialilor clienţi corporativi”, a declarat preşedintele Future Technologies Company FTC, Joe Simons, citat dintr-un comunicat. „Totuşi, când a fost vorba să respecte COPPA, compania a refuzat să recunoască că aceste zone ale platformei sale erau direcţionate clar către copii. Nu există nicio scuză pentru încălcarea legii de către YouTube”, a precizat Simons.

YouTube a câştigat milioane de dolari folosind cookie-uri pentru a livra publicitate ţintită utilizatorilor canalelor, potrivit unei plângeri depuse de FTC şi statul New York, scrie agerpres.ro.

Acordul solicită Google, care deţine YouTube, să plătească 136 de milioane de dolari către FTC şi 34 de milioane de dolari statului New York.
Suma de 170 de milioane de dolari „depăşeşte de 30 de ori cea mai mare sancţiune de drept civil asociată COPPA obţinută anterior de FTC”, a declarat Simons în cadrul unei conferinţe de presă organizată miercuri. „Este de trei ori mai mare decât orice sancţiune privind confidenţialitatea aplicată împotriva Google la nivel mondial”, a adăugat el.

YouTube a reacţionat indicând că va răspunde problemelor ridicate de FTC prin elaborarea, în aproximativ patru luni, a unor politici ce vor schimba modul în care tratează datele asociate conţinutului dedicat copiilor.

„Vom trata datele oricărei persoane care urmăreşte conţinut adresat copiilor pe YouTube ca provenind de la un copil, indiferent de vârsta utilizatorului”, a transmis compania într-un comunicat publicat pe site-ul său. „Aceasta înseamnă că vom limita colectarea şi utilizarea datelor cu privire la conţinutul video dedicat în exclusivitate copiilor la ceea ce este necesar pentru a susţine funcţionarea serviciului”, a adăugat compania.

De asemenea, YouTube a anunţat că nu va mai rula anunţuri personalizate şi va dezactiva comentariile şi notificările asociate conţinutului dedicat copiilor, notează DPA.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente