Reuniunea Teatrelor Naționale Românești la Chișinău. Care teatre și-au anunțat participarea la cea de-a V-a ediție

69494773_2231351146987680_2443220643437608960_n

Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău, cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerului Culturii și Identității Naționale al României și al Institutului Cultural Român, organizează Reuniunea Teatrelor Naționale, ediția a V-a.

Evenimentul marchează cu fast deschiderea stagiunii a 98-a și se va desfășura în perioada 16-29 septembrie 2019. Pentru al cincilea an consecutiv, Reuniunea adună iubitorii de teatru într-o Horă a Unirii, făcând abstracție de frontierele fizice, oferind spectatorilor bucuria de a aprecia montări recente, realizate de către colectivul teatrului-gazdă, dar şi de alte prestigioase colective din România, Serbia și Republica Moldova.

Şi-au anunţat participarea: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Bucureşti; Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova; Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Iaşi; Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu; Teatrul Național Târgu-Mureș (cu ambele trupe, română și maghiară); Teatrul Național „Strija”, Serbia; Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Bălți; Teatrul „B.P. Hasdeu”, Cahul; Centrul de Arte „Coliseum”; Teatrul Naţional Radiofonic, București, dar și Teatrul la microfon (Radio Moldova 1).

Ca de fiecare dată, programul conține și numeroase alte delicii artistice: conferințe, concerte, expoziții, întâlniri cu regizorii și actorii invitați.

Astfel se întemeiază o tradiţie teatrală, consolidând legăturile cultural-identitare între artiştii şi publicul din cele două state.

Pentru informații detaliate, consultați afișele Reuniunii și site-ul teatrului și pagina de Facebook.

Biletele pot fi procurate la casa TNME și online pe iTicket.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente