La Chișinău se desfășoară un eveniment istoric. Cele mai bune promotoare ale drepturilor femeilor s-au întrunit la consultările sub-regionale „Beijing+25”

69617307_455627878369952_5648311340645744640_o
Foto: Institutum Virtutes Civilis

Un eveniment istoric, dedicat aniversării de 25 de ani de la semnarea Declarației de la Beijing și Platformei de Acțiune privind consolidarea drepturilor femeilor, se desfășoară în perioada 4-5 septembrie la Chișinău. La dialog participă membrii societății civile din țările Parteneriatului Estic și România pentru promovarea egalității de gen.

Peste 100 de femei și bărbați din șapte țări – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, România și Ucraina s-au întâlnit ieri și continuă azi să discute scopurile comune, realizările, dar și acțiunile pe care urmează să le implementeze fiecare țară pentru asigurarea egalității de gen și participării femeilor în viața politică.

Evenimentul „Beijing +25” a fost deschis cu un cuvânt de salut din partea Lilianei Palihovici, Președinta Asociației Institutum Virtutes Civilis, care a declarat în debutul dialogului că: „Toate țările membre ale Parteneriatului Estic au semnat un angajament pe care va trebui să îl implementeze în aceste state în vederea diminuării violenței și discriminării femeilor. Agenda propusă vine să implice guvernele și societățile civile din aceste țări să creeze politici și oportunități pentru femei.”

„Susțin și promovez egalitatea de gen. În Parlament deja am votat amendamentul care prevede implementarea cotei de 40 la sută, astfel încât la fiecare zece locuri pe listă, minim patru să fie doamne. Implicarea activă a femeilor în politică nu este doar impusă de năzuința noastră spre europenizare, dar mai este garanția unor decizii care să reflecte mai echitabil interesele întregii societăți”, a declarat Mihai Popșoi, vice-speakearul Parlamentului.

UN Women Moldova/Ramin

„Ne mândrim că în Moldova avem asemenea parteneri în promovarea vocii și opiniilor tuturor femeilor”, a spus Anna Lyberg, Ambasadoarea Suediei, o țară-donatoare care sprijină în statele din regiune inițiativele de asigurare a drepturilor femeilor.

UN Women Moldova/Ramin

În același context, Directorul de Proiecte la Fundaţia Hanns Seidel – Republica Moldova în Ucraina, Republica Moldova și România, Daniel Seiberling, a spus în cadrul Consultărilor sub-regionale „Beijing+25” de la Chișinău că fundația pe care o reprezintă susține democrația și dezvoltarea incluzivă, iar în acest context „dimensiunea de gen este foarte importantă și trebuie integrată în politici”, ca să poată contribui la dezvoltarea unei țări.

UN Women Moldova/Ramin

Jurnalistă și scriitoare din România, Georgeta Adam, care a fost și una dintre participantele la Conferința de la Beijing din 1995, ne-a povestit cum s-a schimbat în viziunea ei situația reprezentativă a femeilor pe plan mondial: „Toate punctele importante din acea Declarație sunt pe toate platformele internaționale, dar ideea este ca ele să devină realitate. Nu putem vorbi acum despre eradicarea violenței, despre o balanță dintre femei și bărbați așa cum ne dorim în politică. Cu toate acestea, s-au efectuat pași importanți. Atitudinea față de femei s-a schimbat, dar sunt în continuare continente care încurajează marginalizarea femeilor și tratarea lor nu ca pe niște ființe umane. Când vorbim despre drepturile omului s-a pus întrebarea dacă acestea se referă și la femei.”

De asemenea, Georgeta Adam s-a arătat bucuroasă de faptul că, în prezent, în Moldova, funcțiile-cheie în stat le ocupă două femei. „În România a existat acest handicap să nu promovăm femeile pe vremea comunismului. Femeile nu trebuie să fie timide și dacă Moldova are așa paritate de gen în Guvern, atunci eu cred că viitorul va fi unul feminist. Mă bucur că în Republica Moldova există o deschidere pentru acest aspect. Și dacă Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană, este un foarte bun exemplu. Femeile sunt extraordinar de capabile și responsabile”, a concluzionat jurnalista.

La același Forum, am întâlnit-o și pe Olena Suslava, invitată din Ucraina și, totodată, o participantă a Conferinței de la Beijing din anul 1995. Aceasta și-a expus opinia în raport cu schimbarea la față a societății în raport cu femeile lidere: „În ultimele două secole s-a schimbat foarte mult atitudinea femeilor față de ele însele. Am devenit mai încrezătoare și am înțeles că noi la fel suntem oameni. Chiar dacă acum asta sună amuzant, în schimb în anul 1995 se discuta la nivel serios drepturile omului pentru femei. Cunoașterea și înțelegerea drepturilor omului, le-a permis atât femeilor, cât și bărbaților posibilitatea să se privească dintr-o parte. Anume Conferința de la Beijing a pornit discuțiile despre dezvoltarea femeilor și problemele legate de gender.”

Declarația de la Beijing și Platforma de Acțiune, adoptate în 1995 în cadrul celei de a patra Conferințe Mondiale a Femeilor, sunt considerate unele dintre cele mai vizionare parcursuri de dezvoltare pentru femei și fete din întreaga lume. Atunci, 189 de țări ale lumii, inclusiv Republica Moldova, s-au angajat să combată stereotipurile de gen și să contribuie la asigurarea egalității dintre bărbați și femei.

Consultările sub-regionale de la Chișinău „Beijing+25” au fost organizate de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și Fundaţia Hanns Seidel.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente