Lucrările din parcul „Valea Trandafirilor”, întârziate. Ruslan Codreanu: „WC-ul stă încuiat până azi”

wc

Fostul primar interimar, Ruslan Codreanu, spune că lucrările din parcul „Valea Trandafirilor” sunt stopate nejustificat, iar cei care conduc orașul, nu sunt în stare să finalizeze ultimele retușuri, deși „munca cea grea a fost făcută în proporție de 90%”. Totodată, acesta acuză și consilierii care l-au demis, că nu vor să ducă lucrul până la capăt.

„Lucrările le-am lăsat în toi, când am plecat. Ce îmi pare îngrozitor este că cei care conduc acum orașul, nu sunt în stare să finalizeze ultimele retușuri, pentru că munca cea grea a fost făcută în proporție de 90%”, scrie Codreanu.

Totodată, fostul primar interimar a enumerat că o parte din aleea de la intrarea din strada Melestiu nu a fost renovată, deși deja de o lună s-au finalizat lucrările Apă-Canal.

O altă problemă se referă și la faptul că lucrările la havuz, care trebuiau finalizate în iulie, încă continuă.

Codreanu spune că WC-ul stă încuiat până astăzi, iar luminile noaptea nu se mai aprind.

„Și dacă tot consilierii se bat cu pumnii în piept că acest parc este mulțumită lor, atunci de ce după ce insistent m-ați demis, tot așa de insistent nu ați dus lucrul până la capăt?”, s-a mai întrebat Codreanu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente