Acum câteva zile, fostul premier Iurie Leancă a vrut să scoată din țară 50 de mii de euro, după miezul nopții. Întrucât nu ar fi avut toate actele necesare pentru a scoate acestă sumă de bani din țară, acestuia nu i s-a permis trecerea frontierei de stat, scrie cotidianul.md. Liderul PPEM a recunoscut că a încercat să treacă banii peste hotare.

Conform surselor cotidianul.md, la 1 august curent, în jurul orei 1:10 minute, Leancă a încercat să treacă frontiera de stat prin punctul vamal Sculeni, pe pista diplomatică, cu un automobil la volanul căruia se afla chiar el. Leancă a declarat că deține 50.000 de euro pe care vrea să îi scoată din țară și a prezentat ordinul de eliberare a numerarului pe numele său, din 31 iulie curent, transmite tv8.md.

Iurie Leancă a recunoscut pentru protv.md că a încercat să scoată suma de bani din țară, dar nu a precizat dacă s-a folosit de pașaportul diplomatic, așa cum s-a scris anterior. El spune ca banii sunt trecuți în declarația sa de avere.

Liderul PPEM susține că oamenii legii i-au mai cerut un act pe care acesta nu îl avea, așa că a decis să se întoarcă din drum. Legislația stipulează ca persoanele fizice nu au dreptul să scoată din țară, în numerar, sume mai mari de 10 mii de euro.