Lenea iertare nu are. În schimb o puteți obișnui ca în fiecare duminică ea să vă asculte. În acest sens, iată și câteva exemple unde puteți merge liniștit la Chișinău să vă distrați la maxim.

#  DAC Film Fest

Festival de film gratuit, în aer liber. DAC FILM FEST este un festival internațional de film din Moldova, cu accentul pe producția autohtonă si cu ochiul pe cinematografia mondială. In selecțiile anuale ale festivalului veți putea descoperi lucrări care vor fi difuzate exclusiv în cadrul evenimentului. Dac Film Fest se va desfășura anual în serile de august, în aer liber și într-o ambianță boemă. DFF face ca tradiția filmului sa prindă rădăcini adânci pe plaiul unui neam artistic și creativ, cu promisiunea că va fi mereu accesibil tuturor. Veniți la Artcor, la ora 19:00.

# Vegan Picnic

Hai la Picnic Vegan! Luați-vă o păturică și pe iarbă verde veți face schimb de idei, în timp ce copii sa vor juca între ei. De asemenea,la eveniment sunt invitați și homeschoolerii sau persoanele care sunt interesante de homeschooling. Întâlnirea va avea loc la Dendrarium cu începere la ora 12:00.

Nu uitați de fructe, legume și gustări vegan/raw vegan (de post)! Și pentru că meetingul susține Campania Mondială „Plastic Free”, fiecare vine cu tacâmuri și pahare de acasă! Pentru mai multe informații sau propuneri: 079172760 – Diana!

# Cutia Neagră

Teatrul Geneza Art vă invită la „Cutia Neagră”, un spectacol autentic, despre influența, dependența și obsesia erei digitale, în lumea morală și spirituală a oamenilor acestui secol.
Spectacolul se axează pe situații spontane care provoacă discuții controversate, demaschează spațiul electronic în care fiecare și-a creat universul său. O realitate care alungă singurătatea și creează un confort psihic. E ca un joc, care se vrea democratic. Cât de periculos este? E suficient doar să punem telefonul pe speaker.

AUTOR: După un scenariu de Philippe Bologna și Paolo Costella

ÎN ROLURI: Victoria Țurcanu; Viorel Cozma; Nicu Țurcanu; Daniela Burlaca; Ina Colbasiuc; Cristian Perepeliuc; Mihai Bordian.

 

Prețul biletelor: 200 de lei.
Le puteți comanda de pe iTicket sau le puteți rezerva la numărul: 0691 32 746. Începerea spectacolului este la ora 19:00.

# Admiterea la studii, anul 2019-2020

Institutul de Formare Continua (str. bd. Decebal 139) anunță Admiterea 2019 la următoarele programe educationale:
Recalificare profesionala/calificare suplimentara
Catedra Psihologie si Pedagogie
Psihologie
Logopedie
Modul psihopedagogic
Calificare suplimentara pentru cadrele didactice
Catedra Limbi Moderne
Translator limba engleza
Profesor limba engleza
Catedra Tehnologii Informationale
Tehnologii Informationale
Ingineria software
Grafica computationala si sisteme editoriale
Catedra disciplinelor economice
Contabilitate
Finante si contabilitatea firmei
Business si administrarea afacerilor

# ArheOS: când antropologii și arheologii fac oasele să vorbească

Proiectul expoziţional „ArheOS: când antropologii şi arheologii fac oasele să vorbească” este realizarea unei echipe extraordinare, este efortul cumulat al unor mari şi importante instituţii de cercetare: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Centrul de Cercetări Antropologice „Olga Necrasov”, Academia Română – Filiala Iaşi, România.

Expoziţia prezintă, în ordine cronologică, complexe funerare începând cu epoca paleolitică până în evul mediu, asociate cu inventarul mormintelor, uneori mai bogat, alteori mai auster, definitoriu şi reprezentativ pentru perioadele vizate. Cazurile cele mai spectaculoase care au fost înregistrate de ştiinţa arheologică şi antropologică ocupă un loc aparte: craniile cu deformări intenţionate ritualice, craniile cu urme de intervenţii „chirurgicale”, oase cu urme de patologii sau traumatisme, sunt mesagerii prin intermediul căror actualmente ajungem mai aproape de viaţa, activitatea, spiritualitatea şi credinţele oamenilor din trecut.

Expoziția începe la ora 10:00, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în sala 4 de la parterul muzeului.