Încă două obiective din Moldova vor avea statut protejat. Decizia a fost luată la Consiliul Național al Monumentelor Istorice

collage

Două obiective din Moldova urmează să aibă statut protejat. Decizia a fost luată la ședința de ieri a Consiliului Național al Monumentelor Istorice. Este vorba despre Circul din Chișinău și Biserica „Peștera lui Bechir”. 

Protejarea patrimoniului cultural naţional este realizată prin intermediul autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor specializate, cum sînt muzeele, colecţiile publice, casele memoriale, arhivele, bibliotecile, cultele religioase, precum şi organizaţiile nonguvernamentale cu atribuţii în domeniu

Statul garantează proprietatea asupra bunurilor culturale şi asigură, în condiţiile legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.

# Monumentul geologic „Peștera lui Bechir”

Monumentul geologic „Peștera lui Bechir” este amplasat în partea estică a comunei Zastânca, în lunca râului Bechir, un afluient mic al Nistrului. Ocupă întreaga vale a râulețului cu versanți calcaroși masivi și abrupți, parțial împăduriți. Monumentul are o suprafață de 46 ha.

Râulețul Bechir vine de lângă Rublenița, mai la nord de satul Zastânca și se unește aici cu un alt râuleț Duruitoarea, ce vine dinspre satul Ocolina. Râpa are o lungime de 10 km și o lățime de 375 m și poate fi văzută nu departe de podul de piatră la intrarea din partea de sud a orașul Soroca. Monumentul are o importanță științifică mare, deoarece conservează aflorimentele geologice vechi, iar stâncile calcaroase pot fi utilizate ca puncte importante de belvedere sau la practicarea alpinismului. Aici se respectă statutul de rezervație, iar în perimetrul ei sunt instalate marcaje și panouri informative.

În stâncile abrupte din această vale se află schitul rupestru Bechir, considerat cel mai vechi ajuns până în zilele noastre, datând probabil din sec. VI – VIII. Primele mărturii scrise că aici a existat o sihăstrie sunt din sec. XIX. I se mai zice și Peștera lui Bechir, uneori asociată cu numele unui haiduc, alteori cu a unui monah. Peștera-biserică este săpată în stâncă și amintește de așezările rupestre
din diverse colțuri ale lumii creștine (Caucaz, Crimeea, Asia Mijlocie), fiind în acest sens un unicat pentru spațiul românesc, scrie sorocayampiltur.info. 

Imagini pentru peștera lui bechir
Photo credit: povestea-locurilor.ro

# Circul din Chișinău

Circul de Stat din Chișinău a fost construit în 1981. Autorii proiectului și unii realizatori ai lui au fost distinși cu Premiul de Stat al RSSM. Sala de spectacole, cu 1900 locuri dispuse în amfiteatru, are arena cu diametrul de 13 metri.

Cupola circului este demontabilă. Circul mai dispune și de un manej de repetiții, camere pentru artiști și personalul de serviciu, încăperi speciale pentru animale, un punct veterinar. În jurul sălii de reprezentații se întinde un foaier în semicerc, înzestrat cu picturi murale în tehnică encaustică (pictor P.Obuh) și terase de vară ce deschis o vedere asupra orașului.

În arena Circului au avut loc reprezentații atât ale artiștilor autohtoni, cât și al celor de peste hotarele Moldovei. Circul de Stat se află în reparație încă din 2004, dar progrese semnificative în restaurarea lui nu au fost înregistrate.

Imagini pentru circul din chisinau

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente