Noi numiri și demisii la Guvern. La ministere vin secretari de stat care și-au făcut studiile la Harvard și Oxford

2019_06_20_20190620-_m4_6606_rsz_crp_crp (1)

În cadrul ședinței Guvernului din 7 august au avut loc mai multe numiri și demisii. Astfel, în cadrul a trei ministere au fost numiți trei secretari de stat noi, iar directorii unor agenții și-au prezentat demisia.

În funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii a fost numit Alexandru Sonic. Acesta și-a făcut studiile de licență și masterat în Marea Britanie, la Oxford. De asemenea, a activat la una dintre cele mai prestigioase bănci din lume, în domeniul finanțelor, timp de 13 ani.

În funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a fost numit Alexandru Voloc. Acesta este medic de specialitate, și-a făcut studii la USMF și Harvard. A activat mai mulți ani în Ucraina, în funcție de director al programelor de sănătate.

În funcția de secretară de stat al Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a fost numită Iuliana Cantaragiu. Aceasta și-a făcut studiile la ASE București. Este o militantă activă pentru mediu, a activat o perioadă îndelungată la Centrul Național de Mediu.

Nicolae Eșanu și-a dat demisia din funcția de secretar de stat din cadrul Ministerului de Justiție.

Vladislav Chetrar și-a dat demisia din funcția de director general adjunct de la Agenția Proprietăți Publice.

Serghei Afanasenco pleacă din funcția de director al Agenţiei Naţionale Antidoping.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente