Deputatul din partea PAS, Dumitru Alaiba, și-a prezentat noua sa consilieră. Este vorba despre Ecaterina Luţişina, activistă de mediu, una dintre membrii Mişcării Extinction Rebellion Moldova. Este originară din orașul Bălți și a studiat specialitatea jurnalism la USM, după care a făcut un program de masterat în civilizație europeană.

„Am cunoscut-o pe Ecaterina la unul din protestele Extinction Rebellion Moldova. E una din cele mai badass activiste de mediu din Moldova. E născută și crescută la Bălți. A studiat jurnalism, marile cărți ale civilizației europene, filosofie. A lucrat prin corporații, prin sectorul privat și (atenție!) la ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române. Îi plac stoicii. Bea cafea din cană reutilizabilă și induce teroare și rușine în oamenii care nu fac la fel. Are multe întrebări și multe idei. Înțelegerea nescrisă dintre noi este că ea mă ajută cu dezoligarhizarea și economia, iar eu promovez cu cea mai mare plăcere și sinceritate agenda de mediu. Așa Ecaterina a devenit consiliera mea. Să vedem încotro duce asta. Agenda noastră la moment conține mediu, anticorupție, economie, transparență și câteva demiteri. Până una-alta este plină de entuziasm de acest nou început. Sper administrația și birocrația să nu dezamăgească și respingă sângele nou, cum e de obicei tendința. Am văzut prea multă lume bună care vine, încearcă, rabdă, îndură, se dezamăgește, obosește, vede că pierde timpul și…pleacă, pentru că ești profesionist și nu vrei doar un post unde să îți treacă anii de experiență, ci vrei să te dezvolți, să crești, să faci ceva în această perioadă”, a prezentat-o Alaiba pe pagina sa de Facebook.