Circa 25 de producători de pomușoare din toate raioanele Republicii Moldova vor fi prezenți la Târgul pomușoarelor – Summer Berry Fair, care are loc pe 21 iulie curent, în municipiul Chișinău. De această dată vedetele festivalului vor fi murele și coacăzul, precum și pomușoarele procesate.

De asemenea, în cadrul târgului din 21 iulie sunt prezentate publicului larg un nou tip de pomușoară – Joshta (se citește ioșta). Joshta este un arbust fructifer obținut prin încrucișarea între anumite specii de agriș si coacăz negru. Fructele sunt bace de culoare închisă, apropiată de cea a coacăzului negru, fără perișori, cu un diametru de 14-15 mm. Pulpa fructelor este de culoare verzuie şi conține semințe de dimensiune mică. Fructele au un gust plăcut, care pot fi consumate atât proaspete, cât și în formă de gemuri, compoturi sau congelate.

Totodată, în cadrul evenimentului mai multe centre comunitare și de creație din Chișinău vor organiza ateliere de creație și activități cultural-artistice destinate copiilor.

Este a doua ediție a seriei de târguri ale pomușoarelor, organizată de Asociația Obștească „Pomușoarele Moldovei” în parteneriat cu Pretura Sectorului Ciocana a municipiului Chișinău.

Târgul din 21 iulie se va deschide la ora 9.00, în sectorul Ciocana, str. Alecu Russo 61-63/1.

Este al treilea an când producătorii de pomușoare din țară se reunesc în cadrul târgurilor Summer Berry Fair pentru a comercializa produse și a comunica cu consumatorii. La primul târg din acest an au participat 18 producători și au fost prezenți peste 2500 de vizitatori.