Filat despre cum „au deblocat negocierile” în 2009: „Am primit un aparat telefonic de la Constantin Botnari”

820446001445929494-650×366

Fostul prim-ministru, Vlad Filat, a afirmat că Vlad Plahotniuc a fost implicat direct în evenimentele din 7 aprilie 2009. Potrivit acestuia, când în cadrul alianțelor se propunea discutarea subiectului despre 7 aprilie, atât ei (PLDM), cât și liberalii erau trimiși la Procuratura Generală, pentru că acolo se duc investigațiile.

„Eu îmi asum vina, cred că trebuia să fac mai mult. Eu sunt sigur că el va răspunde. Pentru că actuala guvernare, chiar dacă ea este una atipică, trebuie să învețe din experiența proastă a guvernării alianțelor pentru integrare europeană”, a spus fostul premier.

Filat a mai menționat că prima dată l-a văzut pe Plahotniuc în 1997. Ulterior, prima discuție directă între aceștia a fost în 2009.

„Dânsul a fost coleg de facultate cu prietenii mei: Marcel Răducanu, Pavel Filip, care lucrau la Fabrica „Bucuria” atunci, și, dânșii fiind prietenii, prima data l-am văzut la un restaurant. Nu am comunicat. Ulterior, prima comunicare a fost după alegerile din 2009. Noi negociam zile, săptămâni bune, și negocierile erau blocate. Am primit un aparat telefonic de la Constantin Botnari, care a venit la sediul PLDM și mi-a spus că dorește cineva să vorbească cu mine. Am discutat cu Plahotniuc și am stabilit o întrevedere într-o casă de la Telecentru și negocierile s-au deblocat”, a punctat Filat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente