Președintele Igor Dodon spune că există divergențe între PSRM și ACUM pe subiectul „legii notei de plată”, care pune pe umerii cetățenilor peste 13 miliarde de lei, devalizate din BEM, Unibank și Banca Socială. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la AccentTV.

„Poziția noastră, a președintelui nu s-a schimbat. Vrem să anulăm această lege. În coaliție cu partenerii noștri, asta nu se reușește deoarece ei sunt împotrivă, FMI tot este împotrivă. Poziția PSRM și a președintelui nu s-a schimbat aici. Cum avem în Parlament voturile necesare, o să punem în discuție acest subiect, într-un mod dur, la fel ca și alte subiecte pe care le-am promis alegătorilor noștri”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii.

Numai că, potrivit lui Dodon, acest lucru este posibil doar după ce vor avea majoritate Parlamentară de unii singuri. Scuzându-se, Dodon a accentuat că formațiunea sa nu are majoritatea Parlamentară „deocamdată”.

„Dacă nu găsim o posibilitate de a anula legea miliardului în acest Parlament, pentru că vedem din acordul temporar dintre stânga și dreapta acest subiect nu a fost inclus, asta nu înseamnă că acest subiect a dispărut”, a conchis Igor Dodon.

Procedura de adoptare a acelei legi a fost făcută de către Pavel Filip prin angajare de răspundere a Guvernului în fața Parlamentului, în luna septembrie a lui 2016.

Potrivit proiectului, Guvernul va emite obligațiuni de stat pentru a acoperi creditele acordate celor trei bănci falimentare – „Banca de Economii”, „Banca Socială” și „Unibank” – aceste obligațiuni urmând a fi transmise Băncii Naționale pe o perioadă de 25 de ani, punând, efectiv suma devalizată pe spatele cetățenilor, care vor trebui să o achite pe o perioadă de un sfert de veac.