Simona Halep va primi un premiu bănesc din partea sponsorului tehnic, Nike. Românca va încasa un milion de dolari de la Nike după adjudecarea celui de-al doilea turneu de Mare Şlem din carieră.

Simona Halep a învins-o pe Serena Williams în finala de la Wimbledon. Românca a învins-o pe Serena în două seturi: 6-2, 6-2. Prin urmare, Halep devine prima româncă învingătoare la simplu, la Wimbledon, transmite prosport.ro.

2,6 milioane de euro a primit românca pentru câştigarea Grand Slam-ului londonez, cu 400.000 de euro în plus faţă de suma primită pentru cucerirea trofeului de la Roland Garros, de anul trecut.

Românca se apropie vertiginos de 30 de milioane de euro adunaţi numai din tenis în carieră. Avea 26,7 milioane de euro (30,1 milioane de dolari) înainte de Wimbledon, iar premiul pentru trofeul de la Londra i-a sporit averea din tenis la 29,3 milioane de euro,adică în jur de 33 de milioane de dolari.

Simona Halep este pe locul 5 în clasamentul all-time al câştigurilor din tenisul feminin. Adversara sa din finala Wimbledon 2019, Serena Williams, conduce detaşat topul, cu 88,8 milioane de dolari, mai mult decât dublu faţă de a doua clasată, sora sa, Venus Williams.

Doar Maria Sharapova şi Caroline Wozniacki o mai depăşesc pe Halep, care s-a apropiat însă foarte mult de daneză.

În spatele româncei se află Petra Kvitova, Victoria Azarenka, Angelique Kerber, Agnieszka Radwanska şi Martina Hingis.