Doi membri #diez se întorc pe băncile universității. Aceștia au ales să urmeze un program de masterat la UTM

utmalinalaex

În febra perioadei de admitere, doi membri #diez au hotărât că e timpul potrivit pentru a-și completa studiile cu un program de masterat. Nu au stat mult pe gânduri și au ales o specialitate IT de la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Și-au pregătit dosarele și au mers împreună la sediul de admitere de la UTM. Alexandru Lebedev și Alina Gîrneț au optat pentru programul de studii „Tehnologia informației în afacere”. Au ales să-și aprofundeze cunoștințele anume în acest domeniu, deoarece consideră că IT-ul este o ramură importantă în secolul XXI.

nopngalexAlexandru Lebedev se întoarce pe băncile facultății, după șapte ani de zile. Spune că va depune toată străduința și că va fi un student exemplar.

„Consider că IT reprezintă viitorul și noi avem nevoie de mai multe cunoștințe în acest domeniu pentru a reuși să dezvoltăm și să facem #diez-ul mai bun. Cred că specialitatea aleasă la UTM ne va ajuta să facem acest lucru”, menționează Alexandru Lebedev.

Și dacă Alexandru revine la facultate după mult timp, atunci Alina Gîrneț se întoarce imediat după ce a finalizat un program de masterat în Ungaria.

nopngalina„Cei de la UTM ne spun că inginerii sunt cei care creează viitorul, iar la diez, vrem și noi să fim în ritm cu ceea ce înseamnă sau va însemna viitorul. Suntem un produs IT în sine și încercăm să ne dezvoltăm în același timp și ca o afacere media, motiv pentru care cred că programul de masterat oferit de UTM mă va ajuta să înțeleg mai bine ceea ce de fapt fac la diez în fiecare zi. Mai mult, am reușit deja să adun în background cunoștințe în domenii diferite, umaniste ca profil, iar acum cred că e timpul să învăț ceva cu totul diferit”, spune Alina.

Le urăm succes colegilor noștri și cât mai multe rezultate frumoase în anii de studenție de la UTM!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente