Luptătoarea de taekwondo, Ana Ciuchitu, a cucerit medalia de bronz la Universiada Mondială, care are loc la Napoli. Sportiva, care pe 18 iulie va face 20 de ani, a urcat pe podium în categoria de greutate 67 kg.

Ea le-a învins pe kazaha Axaule Erkassimova, franţuzoaica Cheyenne Marie Lewis şi a pierdut în semifinale în faţa chinezoaicei Yunyun Shan.

Anterior, judocanii Denis Vieru și Dorin Goţonoagă au obținut alte două medalii pentru Moldova la Universiada Mondială – aur, respectiv bronz.