Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a intrat în posesia întregului Raport Kroll 2. Acesta a publicat pe pagina lui de Facebook 3 pagini, iar în cuprins apare numele lui Plahotniuc la subcapitolul „Fluxul de împrumuturi din acele 3 bănci direcționate spre companiile lui Plahotniuc”.

„Al doilea raport Kroll are tocmai 3 părți. Ceea ce s-a publicat este doar prima parte, însă mai există a doua și a 3 parte”, spune Usatîi.

„Prima parte conține informații nesemnificative, câte puțin din toate domeniile și a fost destinată în mare parte Băncii Naționale. A doua și a treia parte este destinată procuraturii și agenția națională care trebuie să întoarcă tot ceea ce s-a furat.”

„A doua parte conține circa 60 de pagini, este un document secret. Aici sunt prezentate toate denumirile companiilor care au fost implicate în jaf. Documentul demonstrează că Plahotniuc a fost principalul beneficiar. Șor a fost administratorul acestui proiect.”

„A treia parte vine cu probe clare în adresa anumitor persoane. Acest document conține 150 de pagini. Aici apare și numele Vitaliei Pavliucenco care a fost finanțată din acești bani furați. Nici nu-mi pot imagina cum ea a putut apărea aici. De asemenea și postul de televiziune PRIME a fost finanțat din „Furtul Miliardului”, a relatat politicianul.

De asemenea, Renato Usatîi solicită de la președintele comisiei parlamentare cu privire la furtul din sistemul bancar, să fie chemat la audiență. „Le voi transmite toate documentele pe care le am și cred că vor avea nevoie de ele”, a conchis Usatîi.