(foto) Sportivii medaliați la Jocurile Europene de la Minsk au fost premiați de președintele Igor Dodon

Dodon

Sportivii care au obținut medalii în cadrul ediției a II-a a Jocurilor Europene de la Minsk au fost premiați de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cu medalia „Meritul Civic”. La fel președintele i-a premiat și pe antrenorii care i-au pregătit pe sportivi de competiție.

Astfel, printr-un Decret al Preşedintelui Republicii Moldova, pentru merite în domeniul culturii fizice și sportului și performanțe obţinute în cadrul Jocurilor Europene 2019 de la Minsk, președintele i-a conferit Ordinul „Gloria Muncii” lui Peaticovschi Iulii, antrenor principal al Lotului Național de Sambo și Medalia „Meritul Civic” următorilor sportivi:

Artemciuc Sabina – medaliată cu argint la sambo,
Eșanu Paulina – medaliată cu bronz la sambo,
Tachii Denis – medaliat cu bronz la sambo,
Șahov Serghei – antrenor la Școala Sportivă Specializată de Lupte, municipiul Bender,
Cecanova Irina – antrenor principal al Lotului Național la Tir cu Arcul.

Dodon 2
Dodon

De asemenea, Dodon a oferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de sportivi și antrenori.

Dodon 3

Dodon 4

Dodon 5

Dodon 6

Dodon 7

Amintim că, la ediția a II-a a Jocurilor Europene au participat aproximativ 6 mii de sportivi din 50 de țări. Echipa națională olimpică a Republicii Moldova a fost formată din 50 de persoane care au concurat la 10 probe sportive și au obținut 1 medalie de argint și 4 de bronz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente