Marți, 4 iunie, s-a dat startul sesiunii de Bacalaureat 2019, la care participă circa 17 mii de candidați. Cinci absolvenți vor avea de susținut doar o singură probă de examen, datorită faptului că au trei note de „10” din oficiu, în baza premiilor obținute în cadrul olimpiadelor republicane și a celor internaționale la disciplinele de studiu, iar 25 de tineri au beneficiat de două note de „10” din oficiu. Rezultatele urmează să fie afișate pe 26 iunie, prin urmare, candidații care nu sunt de acord cu nota obținută, ca și în alți ani, vor avea 48 de ore pentru a depune cereri de contestație. 

În perioada 26-27 iunie 2019, candidații care nu sunt de acord cu nota obținută își pot depune contestațiile la Centrele de Bacalaureat între orele 9:00–18:00. Rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate pe data de 4 iulie.

Depunerea cererilor de participare în sesiunea suplimentară de către candidaţi va fi depusă la Centrele de Bacalaureat în perioada 4 iulie – 5 iulie 2019.

Eliberarea diplomelor de bacalaureat de la centrele de bacalaureat instituţiilor de învăţământ pentru absolvenţii din sesiunea de bază: 8 iulie – 9 iulie 2019

Pentru a depune o contestație completați cererea pe care o găsiți în Anexa nr.11 din Metodologie pe care o găsiți aici.

# La cererea candidatului care nu este de acord cu nota, Preşedintele Centrului de Bacalaureat, îi prezintă acestuia lucrarea. În această procedură, candidatul va fi asistat de către Preşedintele Centrului de Bacalaureat.

# În cazul, în care candidatul decide să depună o cerere de contestaţie în scris el indică numerele de rând ale itemilor ce urmează să fie reverificaţi de către Comisia Republicană de Examinare a Contestaţiilor la disciplina respectivă.

# Candidatul are dreptul doar o singură dată să-şi vadă testul/testele în cele 48 de ore care se acordă pentru procedura respectivă.

# În rezultatul reexaminării testului nota nu este micşorată. Nota dată de Comisia Republicană de Examinare a Contestaţiilor este definitivă.

Screen-Shot-2017-06-27-at-10.58.25