Dorin Damir despre acuzațiile fostului director MoldATSA: Singura ocupație a mea a fost modul sănătos de viață

64283445_2211325572307606_5887666363358511104_n

Președintele FEA, Dorin Damir, neagă acuzațiile aduse de către fostul șef al MoldAtsa, precum că ar fi fost implicat în contrabanda cu anabolizante pe teritoriul Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute de acesta într-o postare pe pagina sa de facebook.

„Dacă aduci acuzații atât de grave, învinuiri, mai ales publice, trebuie și să-ți poți demonstra declarațiile cu probe, rezultate ale anchetelor, în caz contrar, orice cuvânt debitat, nu e cu nimic mai valoros decât un strigăt în neant. E păcat că unele surse media acceptă informații neverificate, care îmi afectează reputația și familia, însă înțeleg că trăim într-o țară democratică și că toți au dreptul la exprimare. Într-un final, pentru cei care totuși vor continua să-mi denigreze imaginea, pot spune ferm, că nu am fost, nu sunt și nici nu voi fi implicat în scheme de contrabandă, ori alte activități care nu se aliniază cu legea. Singurul meu scop și ocupație din ultimii 14 ani, a fost promovarea sportului, modului sănătos de viață și imaginea Republicii Moldova, dar voi …. continuați luptele voastre politice!”, a scris Damir.

Cavcaliuc neagă spusele fostului director MoldATSA: „Este un killer moral”

„Cavcaliuc, Țuțu, Damir și alți membri ai PDM ar fi fost implicați în mai multe scheme de contrabandă”. Dezvăluirile au fost făcute de ex-directorul MoldATSA

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente