(video) Zona avariată de la Otaci este strict securizată. Organele competente fac evaluări pentru pentru a preveni o situaţie similară

bubuh-1-595×335

În prejma blocului avariat din oraşul Otaci, salvatorii şi pompierii efectuează lucrări de deblocare a construcţiilor auxiliare, peste care au căzut materialele constructive, în urma surpării celor nouă etaje.

Peste 45 de angajaţi IGSU, cu 12 unităţi de tehnică, desfăşoară operaţiunea de evacuare a bunurilor materiale din garajele adiacente blocului. Totodată salvatorii întreprind acţiuni de defrişare a zonei pentru ca ulterior să fie posibilă întreprinderea acţiunilor de amploare.

Zona avariată este strict securizată de organele de drept, pentru ca viaţa oamenilor să nu fie pusă în pericol.

Potrivit IGSU, organele competente urmează să evalueze şi alte clădiri cu menire socială din oraşul Otaci, pentru a preveni o situaţie similară. Situaţia la faţa locului este strict monitorizată de conducerea IGSU reprezentată de general – maiorul, Mihail Harabagiu. Acţiunile de deblocare şi recuperare a bunurilor materiale vor fi întreprinse în urma deciziilor luate de către responsabilii din cadrul Celulei de Criză desfăşurate la faţa locului.

Amintim că, în seara zilei de 19 iunie, 46 de oameni, inclusiv 11 copii au fost evacuaţi de salvatori, preîntâmpinând o tragedie. În urma surpării blocului de locuit nu au fost raportate victime. Patruzeci şi cinci de oameni au mers la rude, iar o persoană a fost cazată de autorităţi în incinta Liceului „Mihai Eminescu” din oraşul Otaci.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente