Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri de extindere Johannes Hahn va fi în Chișinău, Republica Moldova, mâine, 19 iunie, pentru a se întâlni cu principalii actori politici și a discuta despre cele mai recente evoluții din țară.
Înainte de vizită, Comisarul Hahn a menționat: „Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu autoritățile pentru a reitera ceea ce am spus deja Prim-ministrului Maia Sandu sâmbătă: Moldova trece printr-o perioadă de tranziție pașnică, iar Uniunea Europeană este gata să acorde consiliere și suport, inclusiv financiar, țării. Ne așteptăm ca autoritățile să continue reformele cele mai urgente, în special în domeniul economiei, al libertății mass-mediei, al statului de drept, al justiției și al clarificării scandalului legat de frauda bancară. Aceste reforme vor consolida relațiile bilaterale cu UE și vor aduce beneficii tangibile oamenilor”.
Comisarul Hahn se va întâlni cu Președintele țării, cu Președintele Parlamentului, cu Prim-ministrul, cu Președintele Fracţiunii Partidului Democrat și cu reprezentanții societății civile. O conferință de presă comună cu premierul Maia Sandu va avea loc după-amiază (ora 15.15, clădirea Guvernului) și va fi retransmisă de EbS. Comisarul a avut o discuție telefonică sâmbătă, 15 iunie, cu premierul Maia Sandu. Stenograma este disponibilă online. În cadrul ședinței Consiliului Afaceri Externe, desfășurată ieri, Comisarul Hahn a raportat miniștrilor de externe ai UE despre misiunea sa anterioară la Chișinău (3 iunie), precum și despre evoluțiile actuale.
Fișa informativă dedicată relațiilor UE-Moldova este disponibilă online.
Imagini din cadrul viitoarei vizite vor fi disponibile pe EbS.