După ce a fost reținut la vamă Sculeni și adus la Procuratură, liderul PN, Renato Usatîi a ieșit în fața presei și a susținătorilor săi, anunțând că procurorii au anulat mandatul de arest emis pe numele său. Prim-ministra Maia Sandu a venit cu o reacția asupra acestei decizii luate de procurori.

„Prim-ministrul nu poate da indicații procurorilor și nu poate interveni în justiție și nu o voi face niciodată. Însă decizia de astăzi, de anulare a mandatului de arest pe numele lui Renato Usatîi, ridică mari semne de întrebare. Prin această decizie, procurorii fie recunosc că dosarul a fost fabricat la comandă politică și atunci ar trebui să știm la comanda cui, iar cei care au îndeplinit asemenea indicații trebuie să-și dea demisia și să răspundă în fața legii, fie legalitatea deciziei de astăzi are caracter îndoielnic. În acest caz, de asemenea, procurorii responsabili trebuie să răspundă în fața legii.

Să fie clar pentru cei care încearcă să profite de această perioadă de tranziție – în cel mai scurt timp, vom curăța justiția de oamenii corupți, din vechiul sistem, care lucrează la comanda cuiva și nu în interesul cetățeanului și conform prevederilor legale”, a menționat Sandu.

Usatîi a ieșit în fața presei și a susținătorilor săi cu ceva timp în urmă, declarând că nu mai are mandat de arest pe numele său și că se va porni prin fiecare localitate din țară ca să discute cu cetățenii.