Presa: Alexandru Jizdan și-ar fi dat demisia din funcția de ministru al Afacerilor Interne. Jizdan: Este un fals

Ministru jizdan

Alexandru Jizdan și-ar fi dat demisia din funcția de ministru al Afacerilor Interne. Surse din cadrul MAI, spun că Jizdan și-ar fi luat rămas bun de la colegii săi în cadrul unei ședințe. Totuși, într-o intervenție pentru publika tv, Jizdan a negat că ar fi făcut asta.

Contactată de #diez, comunicatoarea de presă din cadrul MAI, Alina Zbancă, ne-a spus că nu poate confirma și nici infirma această informație, întrucât nu dețin detalii. Totodată, Zbancă a menționat că ministerul urmează să vină cu un comentariu oficial pe marginea acestui subiect.

Ulterior, PublikaTV a menționat că Alexandru Jizdan dezminte că ar fi demisionat din funcția de ministru.

Alexandru Jizdan ocupă funcția de Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova din 20 ianuarie 2016. De asemenea, acesta deține funcția de deputat PDM.

Reamintim că, în cadrul noului Guvern ales, în frunte cu Maia Sandu, ministrul MAI este Andrei Năstase. Totodată, în cadrul primei ședințe a noului Guvern, șeful IGP, Alexandru Pânzari, a fost demis. Acesta însă a refuzat să se subordoneze, la fel ca și Gheorghe Cavcaliuc, șef adjunct IGP, menționând că ministrul lor este Jizdan.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente