Premieră pentru Moldova, Centrul Național de Tehnologii Spațiale din cadrul UTM va lansa un nanosatelit în spațiu

1-9

Echipa Centrului Național de Tehnologii Spațiale din cadrul UTM a fost selectată de JAXA și United Nations Office for Outer Space Affairs (UNOOSA) pentru runda a IV-a a Programului KiboCUBE pentru lansarea, în anul 2020, a nanosatelitului TUMnanoSAT de pe Stația Spațială Internațională (ISS) cu ajutorul modulului experimental japonez KiboCUBE.

KiboCUBE este o colaborare dedicată dintre UNOOSA și JAXA în utilizarea ISS KiboLancer pentru lansarea nanosateliților tip CubeSat. KiboCUBE își propune să furnizeze instituțiilor educaționale sau de cercetare, membre ale Organizației Națiunilor Unite, oportunitatea lansării de la ISS KiboCUBE a sateliților de tip CubeSat, care sunt dezvoltați în scop educațional și de cercetare, transmite site-ul UTM.

Centrul Național de Tehnologii Spațiale al UTM a proiectat familia de nanosateliți „TUMnanoSAT”, în conformitate cu standardul internațional CubeSat. Misiunea acestor nanosateliți constă în verificarea funcționalității diferitelor module și subsisteme ale sateliților.

2-7

În anul curent CNTS a participat la a IV-a rundă a Programului KiboCUBE cu proiectul de nanosatelit din familia „TUMnanoSAT”. Nanosatelitul „TUMnanoSAT” prezentat include următoarele misiuni de bază:

#studierea funcționalității și comportamentului senzorilor bazați pe nano și micro-fire în condițiile spațiului;

#testarea senzorilor subsistemului pentru determinarea atitudinii satelitului (magnetometre, micro-giroscoape, senzori solari) pentru optimizarea algoritmilor de control al atitudinii.

#dezvoltarea unui subsistem eficient de comunicare „satelit – stație terestră”;

#testarea sistemului de alimentare cu energie solară pentru obținerea modurilor optime de distribuție a energiei acumulate;

#testarea fiabilității componentelor electronice în condițiile radiației spațiale.

Acest proiect include lansarea în spațiu a primului satelit al Republicii Moldova în cadrul programului KiboCUBE sub auspiciile UNOOSA și JAXA. Acesta are un impact major în îmbunătățirea calității studiilor de inginerie bazate pe tehnologii spațiale moderne, atragerea tinerilor studenți pentru dezvoltarea și consolidarea cercetării științifice în domeniul explorării spațiului și a integrării Republicii Moldova în comunitatea de țări care dezvoltă tehnologii spațiale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente