Ieri, câțiva polițiști au anunțat că se vor subordona noului șef al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Balan, numit de ministrul de Interne din Guvernul Sandu, Andrei Năstase. Azi dimineață, polițiștii de la Fulger ar fi dat buzna în clădirea instituției în dimineața acestei zile. În urma declarațiilor, polițiștii au fost demiși din funcție.

În cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV, Andrei Năstase a vorbit despre această situație, la care a fost prezent și el.

„Acești polițiști au sărit pe la etajul doi, au fost nevoiți să iasă pe geam, cel mai grav este că acest individ căruia îi zice Alexandru Pânzări a îndrăznit să bruscheze un om care în războiul de la Nistru a avut grijă ca unii ca Jîzdan să trăiască bine. Că pe niște teroriști i-au tratat pe acești polițiști.

Acești polițiști m-au sunat și m-au rugat să fac ceva, și eu am mers acolo, însă ceea ce am văzut acolo a fost frică, o ultimă suflare, de aceea trebuie să ne păstrăm cumpătul”, a specificat Năstase.

Vezi și:

(video) Percheziții la biroul unui polițist, care ieri a anunțat că se va subordona noului Guvern condus de Maia Sandu