(foto) Cine sunt elevii câștigători ai concursului „Cel mai bun plan de afaceri”, ediția 2019

Image_319

16 absolvenți ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic din țară au participat la o nouă ediție a concursului „Cel mai bun plan de afaceri”. Premiul mare i-a revenit unei tinere de la Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, care își propune să lanseze postul de radio „Radio Lumea Copiilor”.

Cei 16 finaliști sunt absolvenți ai școlilor profesionale, colegii și centre de excelență, care au câștigat etapele concursului desfășurat în regiunile țării și care s-au reunit la Chișinău, în etapa finală a concursului, pentru a-și împărtăși experiența de elaborare și a unui plan de afaceri, în diferite domenii, inclusiv agricultură, prestări de servicii, alimentație publică.

Planurile de afaceri au fost evaluate de o comisie de specialitate, formată din oameni de afaceri, specialiști de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și reprezentanți ai asociațiilor de business.

La ediția din acest an, premiul mare i-a revenit  Ecaterinei  Ceban de la Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău pentru proiectul Lansarea unui post de radio „Radio Lumea Copiilor”. În același context, locul I a fost câștigat de Victoria Petcova, pentru proiectul „Atelier de coasere a iei și cămășii stilizate”, cu locul II s-a învrednicit Valeria Vataman, care a prezentat planul de afaceri intitulat „Producerea marmeladei în asortiment”; iar locul III i-a revenit lui Danielei Boreț, pentru ideea originală de producere a biscuiților personalizați.

În cadrul aceluiași concurs, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a  decernat  cu diplome  finalistele: Cătălina Colin, studentă la Colegiul Agroindustrial din Rîșcani, pentru actualitatea și caracterul inovativ al planului de afaceri ,,Producerea Și comercializarea covrigilor”și Gherman Anastasia, de la Colegiul Național de Comerț al ASEM,  pentru promovarea culturii antreprenoriale la nivel rural și urban în planul de afaceri ,,Servicii de turism rural și producerea produselor din trandafir”. Tinerelor le-au fost oferite și premii în valoare a câte 3500 lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente