Antologia de poezie „Unsprezece tineri poeți din Chișinău”, apărută în premieră, în 2019, la editura Casa de Pariuri Literare, din București, va fi lansată și la Chișinău. Evenimentul se va desfășura în localul Kiras, la ora 19:30. Intrarea este liberă.
„Unsprezece” este cea de-a doua antologie de poezie la care realizarea căreia au participat tinerii poeți din Moldova. De aici a apărut și denumirea ei. În noua antologie au intrat unsprezece tineri poeți.
Lucrarea adună între copertele sale tot ce are mai valoros poezia foarte tânără din Chișinău. Niciunul dintre poeții din „UNSPREZECE” încă n-a debutat în volum. Dar mai toți au în sertar câte un manuscris de poezie, pe care ar putea să-l publice în orice moment. Cel mai tânăr poet din „UNSPREZECE” are șaisprezece ani și cel mai înaintat în vârstă 30. Adică toți sunt foarte tineri.
„Cei unsprezece poeți din antologie sunt foarte diferiți între ei și asta mă bucură cel mai tare. Ion Agaci scrie o poezie a unui cotidian învăluit de ceață. Descoperă misterul și taina acolo unde te aștepți cel mai puțin că le-ar fi putut descoperi: în banal. Este singurul poet din antologie care, din când în când, bagă în textele sale și neologisme, gen efrenate. Ambiguitatea, absconsul, echivocul fac casă bună, oricât de paradoxal ar putea să pară, cu tonul direct. Finalurile poeziilor sale sunt abrupte și răspicate. Este un poet dobă de carte care știe foarte bine ce face. Dar și dobă de talent, cu un mare viitor în față.
La fel ca și Ion Agaci, și Roman Andriiv scrie o poezie a cotidianului, a cotidianului de azi, a cotidianului de ultimă oră, doar că spre deosebire de colegul său, în miezul cotidianului ascunde câteo grenadă sentimentală, care urmează să explodeze în mâna cititorului. Sub masca de dur, se ascunde un poet cu o sensibilitate ultragiată. Un poet pentru care poezia este și o punte către celălalt. Dar și un mod de-a se înțelege mai bine pe sine însuși.
Poezia lui Artur Cojocaru este laconică, lapidară, iute, dinamică, și foarte concentrată. El înregistrează neutru secvențe semnificative din lumea în care trăiește și le aranjează într-o succesiune care-ți taie răsuflarea. Personajele poeziei sale sunt, de multe ori, membrii unei familii: mama, tata, bunica, fiul, acesta e primul cerc, iar cel de-al doilea îl compune fata pe care o curtează, prietenii săi, copiii din cartier sau femeia de serviciu. Întâmplările din cotidian de la care pleacă au déjà în sine ceva dramatic: o consultație la un spital de psihitatrie, o ambulanță oprită în fața blocului, niște copii desenând cu creta pe asfalt conturul unui mort, o vizită la orfelinatul municipal, întâmplări pe care le completează cu niște evenimente personale. Nici nu-ți dai seama când flacăra izbucnește și poezia sa începe să te emoționeze. Poeziile sale au un final deschis, care se întregește în subteranele textului. Invitat deja la festivaluri importante de poezie din Republica Moldova și din România, tradus în engleză și cehă, Artur Cojocaru se anunță a fi unul dintre liderii promoției sale.
Paty Cotlău este singura din antologie care mai scrie cu rimă, dar cele mai interesante poeme ale ei sunt cele fără o formă fixă. Este o poetă autentică, pentru care poezia este totul. Ea scrie „poezie cum ar respira”, vorba Călinei Trifan. Ba mai mult decât atât, la fel ca și pentru Simona Popescu, și pentru ea, poezia este un fel de exuvie.
Victoria Epure este cea mai tânără poetă din antologie. Are doar șaisprezece ani și acestea sunt primele ei poezii. N-o să vă vină să credeți, dar ea scrie poezii doar de două luni. Fiecare poezie de-a ei începe cu trei semne de întrebare. Sugerându-ne, poate, în acest fel, dramele pe care le trăiește fata din poeziile sale. O fată care-și sărbătorește ziua de naștere cu lumânări furate de la biserică, care este pălmuită atunci când sparge un flacon de parfum sau care-i duce iubitului ei prima floare de plastic. În spatele detaliilor din poeziile Victoriei Epure se ascund povești contorsionate, dure, brutale. Pe care atunci când le deslușim, îi înțelegem altfel poezia. Înțelegem că la mijloc nu e vorba de-o simplă bravadă, ci despre niște fapte de viață. Alte trăsături ale felului ei de-a scrie poezie ar fi concizia și directețea. După Irina Nechit, iată că e pe cale să apară o nouă poetă capabilă să facă o poezie feminină de factură existențialistă. Este o poetă extrem de promițătoare.
După Victoria Epure, Daniel Grama este al doilea cel mai tânăr poet din antologie. Dar, spre deosebire de Victoria, Daniel este interesat să lege prezentul de trecut. Poemele sale ușor narative, bazate pe asocieri între evenimentele de acum și cele din urmă cu mulți ani, conturează figura unui tânăr angoasat. Personajul principal al celor trei poeme din antologie este un tânăr neliniștit care observă cum timpul se repetă și lațul se strânge. Observând însă, el se transformă dintr-un monitor neutru într-un actant al acestor întâmplări. E un poet talentat, păcat doar că scrie puțin.
Foarte puțin scrie și Dumitru Garcaliuc, dar fiecare text al său reprezintă o aventură estetică. Este un poet care, încă, nu și-a valorificat la maximum potențialul pe care-l are, dar sper că, într-o bună zi, o va face. Din cele trei poezii cuprinse în „UNSPREZECE” se poate vedea acest potențial, care constă în capacitatea sa de-a încopcia anumite experiențe personale în unele livrești și de-a le da celor dintâi un farmec aparte. Mai are și un spirit ironic proaspăt, pe care încă nu și l-a valorificat destul.
În multe dintre poeziile sale, Rafaela Malic pleacă de la niște experiențe din cotidian, dar ajunge să vorbească despre dragoste, despărțiri, dezamăgiri sau despre tinerețe, deseori, pe un ton ludic. Un brad rămas după revelion devine un pretext pentru a istorisi o poveste de dragoste. O păpușă aruncată în foc înseamnă o despărțire de …tata. O țigară fumată la un colț de stradă e un motiv pentru a-ți aminti de bunicii plecați la policlinică. Ceea ce mă impresionează la Rafaela Malic este forța din poeziile sale. Suflul cu care poeta înfățișează lumea ei juvenilă. O lume în care personajul principal este o tânără fată care își povestește experiențele ei de viață. Dacă nu va fi furată de sirenele orașului și nu se va lăsa de scris, atunci ar putea să facă o poezie deosebită.
O adevărată surpriză pentru mine o reprezintă poezia Tatianei Grosu. O poezie în care își fac loc cotidianul, biografia și misterul. Îmi amintesc acum de una dintre poeziile ei în care el și ea merg să bea o cafea și ea vede cum o fată își face poze cu tatăl ei și e fericită, iar asta pe ea o întristează. Mai mult de atât nu ni se spune, dar atât e destul pentru a ne da seama că în spate se ascunde o altă poveste. Poezia din acest text începe abia după ultimul punct, când reconstruim subtextul și descoperim că acest poem nu e despre cum doi îndrăgostiți au mers să bea o cafea într-un bar din oraș, ci despre tatăl mort sau absent. E un poem despre lipsa tatălui. Despre cineva rămas fără tată. Iar vederea unei fete care se pozează cu tatăl ei declanșează această poveste nespusă, dar sugerată. Îmi mai amintesc de o poezie a Tatianei unde ea regretă că mama nu-i va mai spune povești. Și abia la final ne dăm seama că și acest poem e cu mult mai complex decât poate părea la prima vedere. Aceste două poeme, aparent simple, te emoționează profund. Cum te emoționează și celelalte poeme ale Tatianei, în care va exista mereu un alt poem în spate. Iată de ce îmi pun mari speranțe în poezia ei.
Dintre toți poeții din antologie, Cristina Dicusar scrie poezia cea mai livrescă și nu neapărat în sensul că ar fi plină de tot felul de aluzii intelectuale și de trimiteri la alte poezii și la alți autori, ci pentru că te impune s-o citești de mai multe ori până o înțelegi. E o poezie dificilă, iar în asta și constă farmecul ei. Să vă dau ca exemplu acest poem:
eu în mașina lui tata, încercând să înțeleg,
eu strângând pumnii și uitându-mă în jur
eu, stând în fața lui, privindu-l,
fără să vreau să-l ating,
fără să vreau să fiu fericită.
La o lectură superficială am putea crede că e un poem despre tata, dar numai după ce-l citești de câteva ori realizezi că nu e doar despre tata. Poemul e compus din două părți, prima parte e despre tata, dar în partea a doua se vorbește despre iubitul fetei din poem. Pe nesimțite, poemul trece de la una la alta și dacă îți scapă aceasta, ratezi și frumusețea acestui text.
Pe lângă faptul că e livrescă, poezia Cristinei mai e și minimalistă. Poate, nu neapărat la nivelul poveștii, ci al imaginilor.
buzele mele roșii
în oglinda din coridor
așteptând
Poezia Cristinei tratează o multitudine de teme: bătrânețea unor oameni dragi, povești de dragoste neîmplinite, dar și singurătatea.
îmi sărut degetele ude și zbârcite, genunchii, brațele,
cum ai săruta un ursuleț de pluș
Una peste alta, este o poetă matură, având un spirit critic foarte bine dezvoltat. Nu-i lipsește nimic ca să devină în timp o poetă importantă.
Vitalie Șega este cel de-al unsprezecelea poet din antologie. Scrie o poezie biografică, transformându-și biografia și existența într-o oglindă în care se reflectă lumea din jur. Este ironic, dar și grav în același timp. Impresionante sunt poemele sale despre tata, unde se vede cât de nefericit poate fi acesta în singurătatea sa. Într-un cocon de singurătate trăiește și bunicul, iar poetul observă acest lucru cu inima strânsă. În unul dintre poemele sale, Vitalie ne arată perfect cum forma poate anula conținutul.
Toată noaptea
a nins.
În dimineața de 14 februarie
cineva a scris cu urină pe zăpadă:
Svetlana Te Iubesc.
Vitalie reușește să surprindă astfel de paradoxuri, fără să renunțe la ingenuitate. Ingenuitatea punând-o mereu în capul mesei. Igenuitatea fiind cheia de boltă a poeziei sale.
Astăzi
nu e nevoie să fiu romantic.
Chiar şi urna de gunoi
e albă.
E un poet autentic, care se află într-o continuă evoluție. Poezia sa fiind în același timp și poezia unor transformări existențiale și sufletești, nu doar estetice. E unul dintre cei mai buni poeți din această antologie.
Pe cei unsprezece poeți din antologie i-am cunoscut la ședințele atelierului de poezie „Vlad Ioviță”, care au loc sâmbătă de sâmbătă într-o sală a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” , unde ne întâlnim ca să ne citim poeziile pe care le-am scris pe parcursul săptămânii sau să scriem altele noi. Iar fiecare întâlnire devine pentru noi foarte importantă. Cum este foarte importantă și această antologie. Care anunță apariția unui nou val de poeți. Al unsprezecelea val”, a conchis coordonatorul proiectului Dumitru Crudu.
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. A fost student în Chișinău, Tbilisi, Brașov și a fost masterand la Sibiu.
Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO. Face parte din colegiul de redacție al revistei web „Tiuk! (k-avem kef)”