„Bac, bac, bac și iar bac…”, acestea sunt în gândurile absolvenților ciclului liceal la fiecare început de iunie. Elevii se prezintă la patru probe, însă unii, mai „norocoși” sau care au depus eforturi mai mari sunt scutiți cu nota „zece” la anumite discipline, prin urmare, bacul îi doare de câteva ori mai puțin. Constantin Dragancea este unul dintre cei cinci „fericiți” care dintre toate probele de bacalaureat poartă doar grija uneia.

Constantin este absolvent al Liceului Academiei de Științe din Moldova și în urma eforturilor depuse a fost scutit cu nota „zece” de la trei examene de bacalaureat. „Pentru examenul la limba engleză am obținut un certificat recunoscut internațional de cunoaștere a limbii, iar la matematică și informatică am obținut un loc premiant la Olimpiada Republicana la Matematică și, respectiv, Informatică”.

3

„Pentru mine era important să mă descurc bine la olimpiadă, să-mi demonstrez singur mie cunoștințele”

La concursuri, prioritar pentru Constantin era să se prezinte bine și să-și demonstreze sie însuși că se poate depăși pentru a deveni cea mai bună versiune a sa. „M-am gândit ca ar fi destul de convenabil să fiu eliberat de trei examene, însă gândul meu a fost mereu la competiția de la olimpiada. Pentru mine era important să mă descurc bine la olimpiadă, să-mi demonstrez singur mie cunoștințele, și nu bacul”.

Image may contain: 13 people, people smiling, people standing

Pentru că de mic era pasionat de științele reale, tânărul recunoaște că a muncit mult, dar nu a avut un regim special de studiu. Pentru Constantin e o plăcere să învețe și să rezolve probleme, iar pe cele mai complicate le acceptă ca pe niște provocări. „Sentimentul pe care îl simțeam după ce în sfârșit rezolvam o problemă care îmi părea imposibilă la început este de nedescris”.

Pe lângă muncă, absolventul s-a bucurat și de mult timp liber destinat plimbărilor cu prietenii și altor activități distractive. „Îmi place să petrec timpul cu prietenii, îmi plac plimbările, ieșirile la natură, ieșirile la fotbal, ca orice alt adolescent”. Tânărul crede că gestionat echilibrat, cele 24 de ore dintr-o zi sunt suficiente și pentru educație, și pentru distracție.

1

Ceilalți colegi ai lui Constantin urmează să se prezinte la mai multe probe de bacalaureat, dar se simt mândri când locul în bancă, în care trebuia să stea colegul lor, este libert. „Evident, colegii mei erau destul de invidioși când au aflat că urmează să susțin un singur examen și gata, „scap”. Toți, însă, m-au felicitat și sunt mândrii de rezultatele pe care le-am obținut”.

Absolventul a susținut deja proba la limba și literatura română, iar timpul câștigat spune că îl va investi în cizelarea aplicărilor pentru universități și identificarea unei facultăți potrivite, în cadrul căreia își va putea descoperi potențialul pe care îl are. „Vreau să găsesc o facultate care mă va ajuta să-mi valorific pasiunea pentru programare”. În același timp, Constantin spune că își va ajuta colegii care au întrebări și neclarități în legătură cu subiectele de la bacurile următoare.

„Limba română a fost mereu punctul meu slab”

Pentru susținerea examenelor cu brio, Constantin crede că e nevoie de multă exersare. „Limba română a fost mereu punctul meu slab. Nu m-am priceput niciodată să pătrund în texte sau să interpretez adecvat „ce-a vrut să zică autorul”. Însă, ca și în cazul obiectelor exacte, am exersat cât de mult am putut și sper că m-am descurcat”.

4

Elevul planifică să-și continue studiile peste hotare. „În prezent, Republica Moldova nu este un loc atractiv pentru studenți, pentru viitorii specialiști. Răspunsul trist este oriunde, numai nu în Moldova”.

„Tinerii trebuie să învețe, să își descopere pasiunile și propriul talent”

În vacanța de vară, Constantin planifică să-și consolideze cunoștințele pentru studiile care urmează să le facă mai  departe la universitate, dar și să pună în practică abilitățile legate de programare. „Și, desigur, vreau să petrec cât de mult timp posibil cu prietenii mei”.

2

Colegilor săi, dar și elevilor care urmează să susțină bacalaureatul, absolventul le sugerează să învețe și să își descopere pasiunile. „Vremurile se schimbă, iar în ziua de azi tinerii trebuie să învețe, să își descopere pasiunile și propriul talent, pe care să le poată valorifica mai departe în viață. Este important și să te distrezi, să ai timp pentru tine, însă tinerii din ziua de azi exagerează cu asta și ajung sa renunțe cu totul la studii, ceea ce nu e bine”.