Uniunea Europeană este gata să colaboreze cu noul Guvern care a fost ales ieri la Chișinău

16082495

Uniunea Europeană ia act de deciziile luate ieri de Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv de formarea coaliției guvernamentale. Cu o declarație în acest sens a venit Înalta Reprezentantă UE Federica Mogherini și Comisarul Johannes Hahn.

„Uniunea Europeană este pregătită să colaboreze cu guvernul legitim din punct de vedere democratic, pe baza unui angajament reciproc față de reforme și a principiilor fundamentale consacrate în acordul nostru de asociere. Respectarea statului de drept și a democrației ar trebui să rămână pilonii relațiilor noastre. Aceasta este, în primul rând, ceea ce așteaptă și merită cetățenii Republicii Moldova”, se menționează în declarație.

Având în vedere evoluțiile care au urmat deciziilor luate ieri de către Parlamentul Republicii Moldova, Uniunea Europeană își reiterează cu fermitate apelul la calm și reținere: „Dialogul dintre reprezentanții aleși în mod democratic trebuie să rămână cheia pentru găsirea unei soluții la actuala criză politică”, se mai arată în declarația publică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente