Festivalul Internațional „Zilele Muzicii Noi” la a 28-a ediție. Care este programul

zile1

În caleidoscopul evenimentelor cultural-artistice din Republica Moldova, această nouă ediție a Festivalului ZMN reliefează o pagină distinctă, care încadrează două concerte simfonice, patru concerte camerale și un concert de muzică corală, cu un număr total de peste 180 de muzicieni.

Spectatorii vor putea savura, între 7-13 iunie, creații ale compozitorilor români, spanioli, americani, ruși, precum și ale clasicilor muzicii contemporane universale.

Primul concert va fi susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, dirijor Mihail Agafița. Vor fi interpretate lucrări de compozitorii Ghenadie Ciobanu, Laurențiu Gondiu, Alfred Alessandrescu – clasic al școlii componistice românești. În cadrul aceluiași concert, violonistul român Franceso Ionașcu va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră Nr.1 de Serghei Prokofiev.

Al doilea concert va avea loc la Filarmonica Națională pe data de 8 iunie și va fi susținut de reputatul Cvartet Gaudeamus de la Brașov, România.

În cea de a treia zi a Festivalului, Orchestra Simfonică Națională a Companiei Teleradio-Moldova, sub bagheta dirijorului Gh. Mustea va susține un concert simfonic, care va cuprinde o creație a compozitorului american Primous Fountain, precum și lucrări ale compozitorilor A. Iorgulescu și D. Dediu.

Primele trei concerte ale ediției din acest an a Festivalului sunt parte a proiectului Muzica românească de pe ambele maluri ale Prutului și sunt organizate în parteneriat cu Institutul Cultural Român Mihai Eminescu.

zile muzica

Estonian Trio (Maila Ladna – pian, Aare Tamesalu, – violoncel, Arvo Leibur – vioară) va susține la Muzeul Național de Artă a Moldovei pe data de 10 iunie un concert cameral, în care vor fi interpretate lucrări ale compozitorilor contemporani estonieni cu renume mondial.

Concertul-dialog Moldo-Spaniol, susținut la Filarmonica Națională pe 11 iunie de Ansamblul Ars Poetica va include lucrări în primă audiție mondială ale compozitorilor din Spania – Jose Del Valle, Paco Molina, Jose Bru și ale compozitorilor din Moldova – Ghenadie Ciobanu, Vladimir Beleaev, Vlad Burlea și Lidia Ciubuc.

Crescendo e diminuendo, Concertul omagial – Elena Mironenco – muzicolog, profesor universitar în cadrul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, va include piese camerale ale compozitorilor din România și Republica Moldova cu implicarea Ansamblului Ars Poetica și a instrumentiștilor din Moldova și România.

Itinerarul artistic al ediției din acest an a Festivalului ZMN se va finaliza cu un concert de muzică corală, susținut de către Capela corală Moldova, dirijor Gabriela Tocari. Programul va conține creații ale compozitorilor din Republica Moldova și România.

În cadrul ediției din acest an sunt preconizate și alte evenimente: master-class cu membrii Estonian Trio din Estonia, moment omagial Elena Mironenco, prilejuit de aniversarea muzicologului, precum și lansări de volume de carte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente