Un tânăr de 30 de ani din satul Parcani, stânga Nistrului, a decedat după ce a fost lovit de fulger. Tragedia a avut loc în această dimineață, aproximativ la ora cinci.
Tânărul, împreună cu un amic de al său, se aflau într-o barcă la pescuit. După ce fulgerul l-a lovit, prietenul său a chemat ambulanța, însă când medicii au ajuns la fața locului, persoana era deja moartă.
După ce specialiștii au examinat corpul tânărului, au spus că acesta ar fi fost lovit de fulger în regiunea gâtului. Cauza exactă a decesului va fi cunoscută după autopsie.