Moldovenii stabiliți peste hotare vor putea primi pensia din țara noastră. Care este procedura de înregistrare

leu_11_vfocuse_md

Cetățenii moldoveni stabiliți cu domiciliul peste hotare și ajunși la vârsta de pensionare, vor putea primi pensia din Republica Moldova. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi modificarea Regulamentului privind modul de plată a pensiilor stabilite în sistemul public de pensii și a alocațiilor sociale de stat.

Documentul ajustează cadrul normativ și stabilește modul de plată a pensiilor pentru cetățenii Republicii Moldova domiciliați peste hotare, dar și actele necesare pentru a deveni beneficiar. Astfel, doritorii de a primi pensii din Republica Moldova vor trebui să depună personal cererea la organul teritorial de asigurare socială de la ultimul domiciliu din țara de origine, să prezinte pașaportul moldovenesc, dar și un act de identitate din țara în care sunt stabiliți cu traiul.

Totodată, anual, beneficiarii vor trebui să prezinte Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) certificatul de viață. Actul va fi semnat de către beneficiar la misiunea diplomatică/ oficiul consular al Republicii Moldova din țara de domiciliu sau la subdiviziunile teritoriale ale CNAS și va putea fi expediat prin poștă.

Pensia va fi acordată lunar, de la data depunerii cererii, pentru un an, prin intermediul prestatorului de servicii de plată din Republica Moldova, desemnat de către beneficiar.

Legea care prevede că pensionarii din țara noastră stabiliți cu traiul în străinătate pot să beneficieze de dreptul la pensie în Republica Moldova a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2019.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente