În România va fi construită cea mai mare navă din lume pentru căutarea diamantelor

Damen
Foto: Realitatea Financiara

Cea mai mare navă din lume pentru căutarea şi recuperarea de diamante de la mare adâncime, care va avea 177 de metri lungime, va fi construită în următorii doi ani în municipiul Mangalia din România.

Potrivit unui comunicat al şantierului Damen Shipyards din Mangalia, nava specială, lungă de 177 de metri, va fi cea mai modernă şi tehnologizată navă din lume pentru căutarea şi recuperarea de diamante, transmite mediafax.ro.

Beneficiarul navei este compania De Beers Marine Namibia (Pty), iar contractul pentru construcţia vasului a fost semnat în februarie 2019. Compania lucrează la o adâncime a apei cuprinsă între 90 şi 150 de metri, în largul coastei de sud-vest a Namibiei.

„Contractul a fost atribuit şantierului românesc la începutul acestui an, iar într-un timp record s-a făcut deja trecerea la munca propriu-zisă pentru construcţia navei care va opera în largul Namibiei”, se precizează în comunicat.

Construcţia navei va dura aproximativ doi ani, iar în trimestrul al doilea din 2022 este estimată şi prima livrare de diamante.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente