(foto, video) Vladimir Putin l-a decorat pe Mitropolitul Vladimir cu „Ordinul Prieteniei”

hjjjjj

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a înmânat astăzi  distincții de stat mai multor personalități din Federația Rusă, dar și unor cetățeni străini. Printre aceștia se regăsește și Întâi stătătorul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Înalt preasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir.

Ceremonia de decernare a distincțiilor a avut loc la Kremlin. Peste 30 de personalități din domeniul educației, sănătății, sportului, piloți-cosmonauți, savanți, artiști renumiți, lucrători din ramura industriei și agriculturii au fost decorate cu ordine, medalii și diplome de onoare.

Mitropolitul Chișinăului și a întregii Moldovei a fost decorat cu „Ordinul Prieteniei”, iar în alocuțiunea Sa a declarat:„Excelența Voastră, mult stimate domnule președinte al Federației Ruse, Vladimir Putin! Permiteți să vă mulțumesc pentru înalta distincție de stat a Federației Ruse, oferită mie pentru cei 45 de ani de slujire, aș putea spune internațională, deoarece am slujit în Rusia, Ucraina și deja de 30 de ani slujesc în Republica Moldova. Mă voi strădui și de acum încolo să muncesc cu dedicație întru slava Sfintei Biserici Ortodoxe și poporului binecredincios. Vă mulțumesc respectuos!”

Numele civil al mitropolitului este Nicolae Cantarean.

Potrivit investigației RISE, Mitropolitul Vladimir deține mai multe afaceri, unele dintre ele fiind înregistrate îm Irak, Hong-Kong, Cipru, Italia, Turcia.

În 2014, în săptămâna patimilor, Mitropolitul Vladimir și partenerul său de afaceri, preotul Fiodor Roșca, și-au achiziționat câte o vilă de lux în pădurea din Ruseștii Noi, Ialoveni. Aceștia au cumpărat imobilele de la Oleg Popov, o cunoștință mai veche de-a Mitropolitului. Pe lângă vilă, slujitorul lui Dumnezeu mai deține și un apartament pe str. Ciuflea 32, iar în 2009, Parohia „ Hr. Sfinţii 40 de Mucenici» îi vinde un teren agricol situat în comuna Cruzești.

În 2014, în investigația ZdG Mitropolitul apare în imagini cu o doamnă pe o corabie. Aceștia petrecându-și vacanța împreună în 2012.

„Într-un album postat de Nelli Tcaciuc îl putem observa pe ÎPS în ipostaze mai puţin obişnuite, fără sutană, îmbrăcat lejer, pentru plajă.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente