(foto) Ea este „Fana” lui Randi. Cunoaște-o pe Dorina Darii, moldoveanca ajunsă modelă de succes în România

colaj

Dorina Darii este o tânără originară din orașul Hîncești, care de la 16 ani își trăiește visul de a fi modelă. Cu pași mici, dar siguri, Dorina a pășit în lumea modelingului, iar după opt ani de activitate, aceasta susține că este împlinită și mândră de ceea ce face.

#Despre început

„După ce am participat la câteva concursuri de frumusețe, dintre care „Miss Moldova” și „Miss Tourism World Moldova”, mi-a venit ideea să merg în această direcție. Pas cu pas, încercam să cresc, participam la photoshooting-uri și evenimente în postură de modelă și astfel, am început să devin cunoscută. De la început părinții nu au știut, iar atunci când le-am zis, au rămas surprinși, au început să mă susțină și cu timpul să fie mândri de succesul pe care îl am”, a relatat Dorina.

60843580_1009414345930019_5319878902372368384_n

#Prima apariție într-un clip video

„În urma unui casting desfășurat în cadrul agenției la care lucrez, Mandarina Model, am fost aleasă pentru rolul principal în videoclipul formației Fly Project, piesa „Like a Star”. Colaborarea cu ei a fost o adevărată bucurie, profesional mă simțeam împlinită, dar și moral, căci de mică admiram această formație. Cu trecerea timpului, am mai avut roluri principale în videoclipuri, un exemplu ar fi videoclipul pentru piesa lui Randi, Fana mea”, a menționat tânăra.

60787786_2410428912577395_654857859804168192_n

În ceea ce privește podiumul, Dorina susține că înălțimea nu este una potrivită, căci are doar 173 cm, însă asta nu a încurcat-o să defileze pentru unii designeri. Totuși, fotografiile rămân a fi o pasiune care o motivează, iar printre fotografii cu care aceasta a colaborat sunt: Stefan Dani, George Pruteanu și Gavin O`neill.

60850565_2332968160312219_604649584739745792_n

#Despre automotivare

„Pentru a mă motiva, după fiecare ședință foto mă uit peste fotografii și așa prind curaj, și capăt cât mai multă încredere, întrucât rezultatele bune mă fac să mă simt împlinită. Câteodată îmi văd minusurile, iar asta nu mă descurajează, dimpotrivă mă motivează să vreau să evoluez, să cresc tot mai mult”, a menționat Dorina.

60763397_2038614486444585_6571882570898735104_n

#Timp și sacrificii

„Viața de model presupune un program încărcat, sacrificii și mult timp dedicat deplasărilor. Ca să fac față acestuia, încerc mereu să mă relaxez când am timp liber, după fiecare contract plec acasă să mă încarc cu energie. De asemenea, merg la spa pentru masaje relaxante și deseori plec la sală ca să-mi mențin corpul într-o formă bună”, a spus Dorina.

Se simte în largul ei, iar dacă ar avea ocazia să scrie un mesaj Dorinei la 15 ani, atunci aceasta i-ar spune că merge pe drumul cel bun.

60797654_592169781305137_2724246903440015360_n

60797422_2142650059118320_8109236058320797696_n

60777668_434689430677211_7649623984408887296_n

60705010_1984261521685688_2494998823537999872_n

60822156_2183837348320683_2220703408648617984_n

 

60899429_780681202332883_1994767822273642496_n

dorina

 

Autoare: Iulia Vrabie

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente